Știri TM

A murit deși a căzut pe salteaua pompierilor. Greșeala fatală a salvatorilor, filmată de martori

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a murit în Vâlcea după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc, în timpul unei intervenții a pompierilor. Victima s-a prăbușit pe salteaua pneumatică a salvatorilor, care însă nu era umflată în momentul impactului.

Conform martorilor, bărbatul stătea pe pervazul balconului, cu picioarele în exterior, amenințând că se aruncă. La un moment dat, acesta a părut că se răzgândește și a încercat să se întoarcă în casă, dar nu a mai avut putere, s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la aproximativ 12 metri. În acele clipe, pompierii abia începuseră să întindă perna gonflabilă la sol. Pe înregistrări se aud vocile salvatorilor: „La etajul doi, mă duc la etajul doi să îl ţin de picioare. Vino şi ţine! Vino şi ţine am zis. Ţine de acolo, acolo nu e suficient!”.

Echipajele medicale au încercat resuscitarea bărbatului, însă fără succes. Decesul a fost confirmat oficial de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. „În urma impactului și după ce a fost evaluată medical, s-au efectuat manevrele de resuscitare, persoana aflându-se în stop cardio-respirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, s-a declarat decesul victimei”, a transmis locotenent Ileana Droașcă, purtător de cuvânt al instituției.

Vecinii prezenți la fața locului le-au reproșat pompierilor că nu au umflat la timp salteaua. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat că timpul necesar pentru umflarea unui astfel de dispozitiv este foarte scurt. „Sub un minut este timpul de umflare, dar bineînțeles trebuie poziționată, desfăcută, tot. Dar în momentul în care începe umflarea ei, poate fi umflată în sub un minut”, a declarat Arafat. Potrivit unor imagini, de la începutul filmării și până la căderea bărbatului au trecut 30 de secunde.

Un medic psihiatru a observat că din scenariul intervenției a lipsit un negociator specializat. „Procedura pentru a preîntâmpina astfel de cazuri este de comunicare și aici trebuie să se producă o alianță terapeutică din primele momente. Este vorba de un negociator care trebuie să fie calm, dispus să asculte, să transmită prin limbajul corpului că are timp și disponibilitate să facă asta, să lase loc pentru persoana care suferă să vorbească”, a explicat specialistul.

Înainte de a ieși pe balcon, bărbatul se rănise singur în apartament și lăsase un bilet de adio pentru iubita sa, în care menționa probleme legate de un credit bancar. Până la acest moment, ISU Vâlcea nu a anunțat dacă va demara o anchetă internă privind modul în care s-a desfășurat intervenția.