Știri TM

Atenție, români! Nu mai atingeți telefoanele străinilor: Noua metodă de furt prin care rămâneți fără identitate în câteva secunde!

O nouă metodă de înșelăciune bazată pe manipulare psihologică și tehnologie avansată pune în pericol datele personale ale cetățenilor, avertizează specialiștii. Potrivit unei analize Observatornews.ro, escrocii mizează pe spiritul civic al trecătorilor, utilizând pretexte precum „nu mă descurc” sau „am nevoie de un minut de ajutor” pentru a obține acces indirect la informații sensibile.

Țintele predilecte ale acestor infractori sunt adesea persoanele în vârstă, considerate mai vulnerabile în fața solicitărilor directe în spațiul public. „În primul rând multă lume şi în special cei de mai în vârstă. Am dat cândva, am dat la cineva să ajut. Da, mi s-a întâmplat”, a declarat un păgubit pentru sursa citată. Schema pornește de la o rugăminte aparent inofensivă legată de utilizarea unui telefon mobil, dispozitiv care poate avea deja activate funcții ascunse de înregistrare video sau audio.

În momentul în care victima se concentrează să ajute, telefonul capturează date biometrice care sunt ulterior prelucrate cu ajutorul inteligenței artificiale. Aceste înregistrări pot fi transformate în clipuri de tip deepfake, folosite pentru a simula apeluri către rudele victimei sau pentru a crea profiluri false necesare fraudelor bancare. Deși unii cetățeni afirmă că ar refuza solicitarea dacă ar simți ceva suspect, presiunea momentului îi face pe mulți să cadă în capcană.

Specialiștii avertizează că există semne clare care indică o tentativă de fraudă: dacă persoana necunoscută insistă ca victima să țină aparatul în mână, manifestă agitație sau evită să își atingă propriul telefon. Prudența este esențială, mai ales că primele incidente de acest gen au fost deja raportate în București.

Autoritățile îndeamnă la vigilență maximă în interacțiunea cu străinii care solicită operarea dispozitivelor lor electronice. „Poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu utilizeze telefoanele mobile ale persoanelor necunoscute, să evite accesarea sau operarea dispozitivelor electronice apartinând unor persoane pe care nu le cunosc şi să manifeste prudenţă în interacţiunile cu persoanele pe care nu le cunosc”, a precizat Maria Nanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Contextul este unul îngrijorător, având în vedere că fenomenul este în plină expansiune. Anul trecut, în România s-a înregistat o creștere alarmantă, de 180% față de 2024, a numărului de fraude sau tentative de fraudă realizate prin intermediul tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.