

Un accident rutier extrem de grav a avut loc în pădurea Snagov, chiar în ziua de Paște, pe un sector de drum lipsit de iluminat public. Doi tineri, Mihai și David, ambii în vârstă de 20 de ani, și-au pierdut viața după ce autoturismul în care se aflau a părăsit carosabilul într-o curbă deosebit de periculoasă.
Anchetatorii au stabilit că viteza excesivă a fost cauza principală a tragediei, acul kilometrajului oprindu-se la valoarea de 140 km/h. Bolidul condus de tineri, un BMW M4 Competition X Drive de 530 CP, evaluat la peste 100.000 de euro și primit cadou de la părinți, a lovit violent mai mulți arbori înainte de a se răsturna în afara drumului. Forța impactului a fost atât de mare încât sistemul automat SOS al unui telefon aflat în mașină a emis singur un mesaj de alertă către serviciile de urgență.
Potrivit informațiilor publicate de România TV, momentul descoperirii accidentului a fost înregistrat de camera de bord a unei alte mașini în care se aflau prieteni ai victimelor. Aceștia se aflau în spatele bolidului și au observat imediat absența mașinii de pe șosea. „De aia îmi e şi frică să nu vină ca disperatul să facem dracului accident ca proştii. Tu nu vezi cum lipeşte fiecare pietricică. Ia mai uită-te pe locaţie atent la el, nu ştiu dacă cumva au ieşit de pe drum. Da, nu pot să cred. Mi-e rău”, au fost reacțiile prietenilor surprinse pe filmare în timp ce observau resturile copacilor doborâți pe asfalt.
Echipajele SMURD sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi tineri, constatând decesul acestora pe loc. În prezent, polițiștii desfășoară investigații pentru a stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive în momentul producerii coliziunii.
Istoricul rutier al conducătorului auto arată o predilecție pentru viteza extremă. Conform datelor din anchetă, tânărul a avut în trecut probleme cu legea și obișnuia să publice pe rețelele sociale clipuri video în timp ce conducea periculos în București și județul Ilfov. Recent, acesta se filmase circulând cu viteza de 303 km/h.