Știri TM

Tezaurul revine în țară, însă hoții au REFUZAT să spună unde se află…

Importante artefacte din tezaurul național, respectiv coiful de la Coțofenești și două brățări dacice, revin în țară la bordul unei aeronave puse la dispoziție de autoritățile olandeze. Transportul va beneficia de măsuri de securitate sporite, piesele urmând să fie escortate de la aeroport până la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) sub paza Jandarmeriei. Publicul va putea vedea obiectele expuse începând de marți seară.

Conform informațiilor transmise de Observator News, cele trei piese vor fi expuse timp de 10 zile la sediul muzeului, ocazie cu care vizitatorii vor observa inclusiv o deteriorare a coifului, rezultat al momentului în care hoții l-au scăpat din mână în timpul jafului din Olanda. După această scurtă expoziție, tezaurul va fi supus unor intervenții de restaurare, urmând ca ulterior să fie prezentat și în alte instituții muzeale din România.

Reprezentanții MNIR iau în calcul reluarea expozițiilor internaționale, însă doar sub o supraveghere mult mai riguroasă. „În ceea ce priveşte expoziţiile internaţionale s-au luat anumite măsuri, inclusiv la nivel legislativ pentru a se mai rafina anumite aspecte în ceea ce priveşte aceste exporturi”, a explicat Cornel Ilie, directorul Muzeului Naţional de Istorie.

În ciuda recuperării acestor obiecte de valoare, a treia brățară dacică rămâne în continuare dispărută. Bernhard Zeeman, unul dintre cei trei suspecți, a susținut prin avocatul său că nu deține piesa respectivă, fiind singurul care nu a coordonat cu autoritățile. „Nu a vrut să spună nimic. De fapt, a negat cu tărie orice implicare. Este evident că știa. De fapt, returnarea tezaurului reprezintă, desigur, o recunoaștere a vinovăției”, a declarat jurnalista Saskia Belleman, citată de sursa menționată.

Procurorii au solicitat o pedeapsă de 5 ani și jumătate de închisoare pentru Zeeman. Pentru ceilalți doi complici s-au cerut pedepse mai mici cu doi ani, drept recompensă pentru acordul de a returna coiful și cele două brățări. Detectivul Ovidiu Dan a subliniat că modalitatea în care a fost negociată recuperarea pieselor rămâne confidențială: „Despre găsirile artefactelor au spus că nu vor spune niciodată cum s-au găsit. Ei justifică faptul respectiv că nu poți desconspira modul în care s-a făcut pactul respectiv”.

Investigația a mai scos la iveală faptul că infractorii au încercat să fure și Coiful de la Cucuteni, o piesă din aur masiv veche de 2.500 de ani și evaluată la peste 3 milioane de euro. Deși au lovit vitrina de protecție cu barosul de șapte ori, aceasta nu s-a spart. Prinderea autorilor s-a realizat prin intermediul a trei agenți sub acoperire care au pretins că sunt colecționari de artă interesați să cumpere obiectele pentru suma de 400.000 de euro.

Oficialii muzeului rămân optimiști cu privire la întregirea tezaurului. „Nu ne dorim altceva decât ca şi această brăţară să fie recuperată şi avem încredere că acest lucru se va întâmpla”, a transmis Cornel Ilie. Un apel similar a venit și din partea unuia dintre avocații apărării, care a avertizat că serviciile de anchetă române și olandeze sunt extrem de implicate. Decizia finală a instanței este așteptată pe data de 5 iunie.