

După o perioadă de așteptare, Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea au oficializat relația lor în fața ofițerului de stare civilă. Artista a împărtășit vestea cea mare prin intermediul rețelelor de socializare, unde a publicat o serie de fotografii care surprind momentele pline de încărcătură emoțională ale ceremoniei prin care au devenit, oficial, soț și soție.
Confirmarea evenimentului a venit însoțită de un mesaj scurt, dar plin de însemnătate, postat de cântăreață pe Facebook: „DA, din tot sufletul, cu iubire, pentru todeauna.”. Pentru această zi specială, Andreea Bălan a optat pentru o ținută albă, de lungime scurtă, care i-a pus în valoare silueta.
Potrivit publicației WOWbiz.ro, proaspătul cuplu a fost înconjurat de membrii familiilor și de prieteni de încredere. Printre persoanele publice prezente la eveniment s-a numărat și Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică Jr., care a apărut în imagini alături de miri la momentul toastului. O prezență remarcată prin absență a fost însă tatăl artistei, care nu a apărut în fotografiile oficiale făcute publice de fiica sa.
Deși cununia civilă a avut deja loc, marea petrecere de nuntă este programată pentru luna mai, iar detaliile oferite de vedetă indică un eveniment de amploare. Andreea Bălan a dezvăluit anterior că va purta trei ținute diferite pe parcursul serii, create de designeri români, adaptate pentru fiecare moment important al petrecerii.
„O să am trei rochii de mireasă. Am o rochie la ceremonie, o rochie la vals și o rochie la tort. De la 3 designeri diferiți. Una de prințesă, una sirenă și una mai sexi. Toate trei o să fie albe. Și Victor va purta un costum de la designer român. Va fi o nuntă cu tradiții. Nea Marin vine și la nuntă și la concertul de la Sala Palatului. Pregătește două momente speciale.”, a precizat Andreea Bălan în cadrul emisiunii „Online story by Cornelia Ionescu”, conform sursei citate.