

România se confruntă cu o întârziere majoră, de peste trei decenii, în ceea ce privește procesul de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități, avertizează ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Potrivit publicației Mediafax, deși există un cadru legislativ adoptat la finele anului trecut, progresele reale sunt extrem de limitate față de obiectivele asumate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Datele oficiale arată un decalaj semnificativ: din ținta de 5.411 persoane cu dizabilități care ar fi trebuit scoase din centrele de mari dimensiuni, până în prezent s-a reușit mutarea a mai puțin de 400 de beneficiari. Ministrul a subliniat că procesul vizează înlocuirea vechilor unități de cazare mamut, rămase din perioada predecembristă, cu locuințe de tip familial sau centre rezidențiale de mici dimensiuni.
„Dezinstituționalizarea înseamnă a scoate vârstnicii noștri care sunt în aceste centre rezidențiale de mari dimensiuni, moștenite încă de pe lumea de dinainte de 1989, centre pe care le-am văzut la știri, în repetate rânduri, ca fiind locurile acelea lugubre, fără condiții în care oamenii sunt tratați inuman, pentru a putea să îi integrăm în comunitate, să îi mutăm în centre rezidențiale de mici dimensiuni, cu servicii sociale personalizate, servicii medicale și lucrurile care sunt necesare pentru a avea o viață cât de cât demnă”, a explicat Dragoș Pîslaru, conform sursei citate.
În contextul mandatului său interimar, ministrul a catalogat situația actuală drept „absolut îngrijorătoare” și a făcut un apel către autoritățile locale pentru accelerarea reformei. Acesta a precizat că prioritatea sa este îndeplinirea obiectivelor din PNRR, în colaborare directă cu consiliile județene și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din țară.
Pe lângă situația persoanelor cu dizabilități, raportul de progres indică restanțe și în privința rețelei de protecție a minorilor. Concret, deși ținta stabilită pentru finalul lunii august prevedea funcționarea a 145 de centre de zi pentru copii, în acest moment sunt operaționale doar 97 de astfel de unități la nivel național.