

Locuitorii din Sibiu care doresc să consume fructe de sezon timpurii trebuie să scoată sume considerabile din buzunar. În Piața Cibin, un kilogram de cireșe importate din Spania a ajuns să coste 180 de lei, conform datelor centralizate de Ora de Sibiu și preluate de Gândul.
Deși prețul este unul ridicat, tarabele se golesc rapid, iar comercianții susțin că cererea este constantă. „Am clienți. Mai avem doar câteva cireșe, dar mai aducem joi după-amiază”, a declarat unul dintre vânzători pentru sursa citată. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețurile au înregistrat o creștere de 30 de lei pe kilogram, în contextul în care, în 2024, aceleași fructe de import se vindeau cu 150 de lei.
Pentru fructele autohtone, cumpărătorii mai au de așteptat cel puțin o lună și jumătate. Cultivatorii români sunt optimiști cu privire la recolta din acest an, prognozând o producție mult mai bună față de sezonul trecut, când bruma a distrus mare parte din livezi. Estimările arată că, odată cu apariția cireșelor românești pe piață, prețul acestora ar putea să scadă la aproximativ 30-40 de lei per kilogram, oferind o alternativă mai accesibilă produselor de import.