

Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat joi, 30 aprilie, proiectul de lege care interzice cumulul pensiilor speciale cu salariul în cadrul administrației publice din România. Măsura, care a primit în prealabil avizul Consiliului Legislativ, are ca scop eficientizarea cheltuielilor bugetare și asigurarea unui sistem mai echitabil de salarizare.
Premierul a explicat că inițiativa va fi transmisă Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătută și votată în procedură de urgență. Conform oficialului, această reformă va permite o mai bună gestionare a banilor publici, creând premisele pentru o majorare salarială în sectorul bugetar pe parcursul anului viitor.
”Acest proiect de lege va fi trimis Parlamentului cu solicitarea să fie adoptat în procedură de urgenţă, în aşa fel încât să rezolvăm o problemă care ţine de echitate, o problemă care ţine de economii în sectorul public şi, de asemenea, una care ţine de posibilitatea de a creşte în cursul anului viitor, într-o anvelopă rezonabilă, salariile în sectorul public”, a declarat Ilie Bolojan, conform informațiilor transmise de Știrile Kanal D.
Calendarul adoptării fusese confirmat încă de miercuri, 29 aprilie, de către purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, care preciza că actul normativ vizează atât funcționarii publici, cât și personalul contractual plătit din fonduri de stat. Principalul obiectiv este stoparea fenomenului prin care angajații din sectorul public se pensionează și se reangajează imediat în aceeași structură, cumulând două venituri din bugetul central.
„Cumulul pensiei cu salariul (în instituțiile publice – n.red.) va fi posibil dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei, pensie specială. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, şi-ai făcut toată vechimea, nu e niciun fel de problemă. Avem cel puţin 15.000 de angajaţi în această situaţie şi atunci noi trebuie să facem o reducere de personal în administraţie, e anormal să dai un om care nu are altă sursă de venit şi să ţii un om care s-a pensionat la 50-52 de ani, s-a reangajat a doua zi la stat şi care are, totuşi, o sursă de venit”, a detaliat premierul Bolojan contextul acestei decizii.
Legea prevede însă și o serie de excepții. Interdicția nu se va aplica demnitarilor aleși în funcții publice și nici persoanelor numite în conducerea unor autorități subordonate Parlamentului, precum Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, CNA, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenței sau AEP. De asemenea, sunt exceptați militarii și polițiștii care activează în sistemul de învățământ de specialitate, în cadrul Academiei Militare sau al Academiei de Poliție.