

O descoperire surprinzătoare în infrastructura feroviară a fost făcută de Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, care a identificat în Gara Obor 21 de trenuri nou-nouțe nefolosite. Deși sunt moderne, garniturile au fost lăsate în conservare timp de câteva luni, în timp ce călătorii sunt obligați să folosească în continuare vagoane vechi, lipsite de dotări elementare.
Situația a fost semnalată de oficial printr-o postare pe rețelele sociale, unde a prezentat imagini cu materialul rulant lăsat în voia sorții. „Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, a declarat Radu Miruță, conform publicației Redactia.ro.
Blocajul este pus pe seama birocrației excesive și a unei comunicări defectuoase între instituțiile statului și furnizori. Din cauza unor neînțelegeri administrative legate de contracte, trenurile rămân imobilizate, riscând chiar să iasă din perioada de garanție înainte de a efectua vreo cursă.
„I-am chemat la fața locului pe furnizor, managerul de proiect și coordonatorul contractului de achiziție. Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 km, după care apar alte contracte noi „de mentenanță””, a explicat ministrul interimar al Transporturilor.
O altă problemă ridicată de oficial vizează absența producției locale în aceste contracte de achiziție. Miruță a atras atenția că investițiile uriașe nu au implicat deloc companii românești, deși s-au achiziționat în total 98 de trenuri.
„Curios din fire, am verificat câtă localizare în România a fost cerută prin contract de ministerul Transporturilor pentru construirea celor 98 de trenuri și câte firme românești au fost implicate în acest contract. Zero localizare, nimic produs în România, nicio firmă românească”, a mai precizat acesta, subliniind lipsa unei strategii pentru industria națională.
În încercarea de a remedia problema, reprezentanții producătorilor și responsabilii de proiect au fost convocați la discuții pentru a găsi o soluție rapidă de punere în funcțiune a garniturilor. Cazul evidențiază dificultățile cronice din sistemul feroviar, unde achizițiile de tehnică modernă se lovesc de bariere administrative majore.