

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a semnalat vineri o situație paradoxală în sistemul feroviar românesc: un lot de 21 de garnituri feroviare noi sunt garate în prezent în Capitală fără a fi utilizate. Potrivit oficialului, trenurile moderne sunt staționate de mai multe luni în Gara Obor, în timp ce pasagerii se confruntă zilnic cu deficiențele infrastructurii vechi.
„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri nou-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp, călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, a declarat Radu Miruță într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook, conform informațiilor transmise de Libertatea.ro.
Cauza principală a blocajului ar fi de natură birocratică. Ministrul USR susține că neînțelegerile administrative împiedică punerea în circulație a echipamentelor, riscând astfel să expire perioada de garanție înainte ca trenurile să parcurgă vreun kilometru. Miruță atrage atenția că acest lucru ar putea atrage costuri suplimentare pentru contracte de mentenanță ulterioare.
„Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 kilometru, după care apar alte contracte noi «de mentenanță»”, a completat Radu Miruță, conform sursei citate.
Pentru a debloca situația, au fost convocați reprezentanții producătorului polonez și responsabilii din minister pentru o discuție programată miercurea viitoare. Ministrul afirmă că scopul întâlnirii este aplicarea riguroasă a legii pentru a permite utilizarea imediată a noilor garnituri.
Totodată, Radu Miruță a punctat lipsa de participare a industriei autohtone în acest proiect. El a criticat faptul că acordul pentru achiziționarea celor 98 de trenuri nu a prevăzut nicio formă de localizare a producției în fabricile din România.
„Zero localizare, nimic produs în România, nicio firmă românească. Unii pe care îi aud în aceste zile că 60% producție prin SAFE, cu fabrici construite în România, e puțin, sunt cei care, pe sume mai mari, au semnat contracte cu 0 localizare în România, cu 0 firme românești implicate”, a concluzionat ministrul interimar al Transporturilor.