Știri TM

ACUZAȚII grave după tragedia de la târg: adevăratul MOTIV pentru care șoferul a accelerat…

Bilanțul accidentului petrecut pe 19 aprilie în localitatea Mănăstirea, județul Călărași, s-a agravat după ce una dintre victime a încetat din viață. Mihaela Vera, în vârstă de 63 de ani, a murit la spital la aproximativ zece zile de la incidentul în care un șofer de 77 de ani a intrat cu mașina în mulțimea adunată la un târg săptămânal. Femeia, care tocmai ieșise la pensie, a fost înmormântată miercuri, în timp ce familia sa lansează acuzații extrem de grave la adresa autorităților și a conducătorului auto.

Incidentul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, printre care s-a aflat și avocata Aniela Sora, fiica femeii decedate. Deși Aniela a supraviețuit impactului, mama sa a suferit răni incompatibile cu viața. Potrivit informațiilor publicate de Gândul, ginerele victimei, avocatul Radu Sora, susține că tragedia nu a fost un simplu accident, ci rezultatul unui acces de furie al șoferului George Tortolea.

Deși varianta inițială a bărbatului de 77 de ani a fost că a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație în timp ce încerca să evite un alt vehicul, martorii descriu o scenă diferită. „Ce mi s-a povestit mie de către oamenii de la fața locului când am ajuns acolo este cu totul diferit. Chiar există la dosar declarații, potrivit cărora bărbatul de la volan a lovit o mașină, apoi a oprit 3-4 secunde, iar ulterior a plecat în trombă. Lumea a spus că era nervos. Acțiunea lui a continuat, și s-a înfipt în altă mașină, în timp ce sub autoturism era soția mea, împreună cu mama ei”, a declarat Radu Sora pentru sursa citată.

Familia subliniază că panica a fost uriașă, deoarece șoferul ar fi continuat să accelereze chiar și după impactul cu victimele, fiind necesară intervenția oamenilor din târg pentru a împinge mașina și a le elibera pe cele două femei prinse sub vehicul. Radu Sora apreciază că agresivitatea la volan a durat aproape un minut și critică dur modul în care este gestionată ancheta, pe care o numește un „fiasco”.

„Este strigător la cer ca un om care lovește 5 persoane pleacă liniștit acasă fără niciun fel de măsură. Persoana care a fost cu el în mașină nu a fost audiată. Era o persoană-cheie. Nimeni nu a audiat-o. Este o combinație de incompetență, dar este posibil să fie și influență”, a mai adăugat avocatul, menționând totodată și o întârziere în intervenția elicopterului SMURD, care ar fi decolat cu victima abia după aproape patru ore de la accident.

În acest moment, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În ciuda gravității faptelor și a decesului survenit ulterior, împotriva lui George Tortolea nu a fost luată nicio măsură preventivă până în prezent.