Știri TM

O vizită s-a TRANSFORMAT într-o tragedie după ce un copil a fost găsit…

O tragedie a avut loc duminică după-amiază în localitatea Suraia, județul Vrancea, unde un băiețel de 4 ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un lac. Potrivit publicației Gândul, alerta a fost dată prin numărul de urgență 112 la ora 16:25, imediat după ce familia a sesizat dispariția copilului.

Din primele date ale anchetei, minorul, în vârstă de 4 ani și 6 luni, se afla împreună cu mama sa într-o vizită la o familie din localitate. Într-un moment de neatenție, acesta a fost pierdut din vedere, declanșându-se imediat căutările la care au participat atât autoritățile, cât și localnicii.

Din nefericire, trupul copilului a fost găsit la scurt timp într-un lac aflat în vecinătatea locuinței. Deși la fața locului a sosit rapid un echipaj medical tip C2 al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, dotat cu medic, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

În urma examinării clinice, „medicul echipajului a constatat prezența semnelor clare de moarte biologică, instalate anterior momentului descoperirii”, conform informațiilor furnizate de SAJ Vrancea. Din cauza timpului îndelungat petrecut sub apă, manevrele de resuscitare nu au mai fost inițiate, fiind declarat decesul la locul incidentului.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a investiga contextul exact în care s-a produs accidentul și pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la acest eveniment dramatic.