Știri TM

Tragedie CUMPLITĂ în familie după ce un copil s-a urcat la volanul…

O tragedie s-a produs marți, în jurul orei 15:30, într-o gospodărie din Germania, unde o femeie și-a pierdut viața într-un accident provocat neintenționat de fiul său. Potrivit informațiilor publicate de publicația germană BILD și preluate de Știrile ProTV, mama și copilul se aflau în curtea casei și intenționau să mute o autoutilitară pentru a elibera spațiul necesar unor activități de grădinărit.

În timpul manevrelor, minorul s-ar fi urcat la volan pentru a deplasa vehiculul, moment în care a pierdut controlul asupra acestuia. Mama sa a încercat să intervină rapid, însă a fost lovită în plin de mașină. Impactul a fost extrem de violent, cauzându-i răni incompatibile cu viața.

Imediat după accident, un vecin a sărit în ajutor și a încercat să o resusciteze pe victimă până la sosirea paramedicilor, însă eforturile salvatorilor au fost zadarnice. După ce a lovit-o pe femeie, copilul a continuat deplasarea accidentală, trecând cu dubița prin poarta proprietății și oprindu-se într-un alt autoturism parcat în apropiere. Din fericire, băiatul nu a suferit răni fizice în urma acestui incident.

Comunitatea locală este profund marcată de cele întâmplate. „Este atât de tragic… Săraca mamă, săracul băiat…”, au declarat vecinii îngroziți de scenariul în care a murit femeia.

Autoritățile au demarat o anchetă pentru a reconstitui cu exactitate modul în care s-a produs evenimentul. Primele verificări arată că nu au existat defecțiuni tehnice vizibile la nivelul dubei, însă anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize tehnice amănunțite pentru a elimina orice dubiu.