

Pensionarii din România s-ar putea confrunta cu un al treilea an consecutiv de înghețare a veniturilor, în condițiile în care autoritățile analizează posibilitatea de a amâna indexarea pensiilor și pentru anul 2027. Conform unei analize publicate de Redactia.ro, presiunile exercitate de deficitul fiscal ridicat și problemele bugetare actuale pun sub semnul întrebării aplicarea legii care prevede actualizarea anuală a pensiilor cu rata inflației.
Deși legislația în vigoare obligă statul să ajusteze veniturile seniorilor în funcție de evoluția prețurilor, după majorările din 2024, procesul a fost blocat atât pentru începutul anului 2025, cât și pentru ianuarie 2026. Această situație afectează grav puterea de cumpărare a milioane de vârstnici, în contextul în care majoritatea pensiilor din țară se situează sub pragul de 2.500 de lei, iar costurile pentru alimente, utilități și medicamente au crescut constant.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a explicat că orice creștere depinde de sustenabilitatea finanțelor publice, deși dă asigurări că plata drepturilor actuale nu este în pericol. Acesta a declarat: „Discuțiile trebuie avute în funcție de spațiul fiscal pe care îl avem. Dacă s-ar ajunge, în vreun moment, să existe probleme cu privire la indexarea pensiilor sau la modul în care finanțele publice vor arăta, vor fi direct generate de cei care au declanșat moțiunea de cenzură. Există resurse pentru plata salariilor și pentru plata pensiilor. Nu există niciun fel de risc”. Totuși, precizările oficialului sugerează că garantarea plății pensiilor nu atrage automat și indexarea acestora.
Experții economici sunt sceptici în privința unei schimbări pozitive în 2027. Analistul Adrian Negrescu consideră că probabilitatea unei indexări este extrem de redusă din cauza necesității de a reduce deficitul bugetar cu 5% în următorii doi ani.
„Nu mă aștept să crească pensiile nici în 2027 ca urmare a indexării cu rata inflației, pentru că Guvernul trebuie să reducă deficitul cu 5% prin măsurile pe care le ia în 2026 și 2027. Doar printr-o minune, în care vom avea creștere economică de 1% și vor scădea simultan deficitul am putea vedea o indexare a pensiilor. Altfel, fără creștere economică, România ar trebui să se împrumute pentru a crește pensiilor, lucru care este imposibil de făcut în condițiile în care trebuie să reducem datoria publică”, a punctat Adrian Negrescu, citat de Redactia.ro.
La rândul său, expertul financiar Roxana Bucur avertizează asupra vulnerabilității generațiilor actuale de pensionari, care depind exclusiv de deciziile politice, și îndeamnă populația activă să își gestioneze singură viitorul financiar.
„Semnalul de alarmă a ceea ce se întâmplă acum trebuie tras pentru noi, cei care suntem activi. Din păcate, pensionarii nu au ce face decât să stea „la mâna” reformelor, însă cei tineri au posibilitatea să facă ceva încă de pe acum, urgent: să economisească și să își investească economiile pentru a avea o pensie decentă, o pensionare, chiar și anticipată”, a declarat Roxana Bucur. Aceasta a reamintit că sistemul public a fost conceput într-un context demografic diferit de cel actual, marcat acum de scăderea natalității și creșterea speranței de viață.