Știri TM

Ce categorii de pensionari vor primi 400 de lei în plus din decembrie 2026

Pensionarii din România vor primi 400 de lei în plus la pensie din decembrie 2026. Măsura este destinată categoriilor vulnerabile pentru a reduce impactul cheltuielilor mari din perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit BZI. Ajutorul face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri sociale pentru cetățenii cu venituri reduse, în contextul actual marcat de inflație și costuri ridicate la utilități și alimente de bază.

Suma de 400 de lei nu va fi acordată tuturor pensionarilor în mod uniform. Banii vor fi direcționați către persoanele care încasează pensii sub un anumit prag stabilit de lege, pentru ca resursele bugetare să ajungă direct la cei care resimt cel mai puternic presiunea financiară.

Beneficiarii vor primi acești bani direct pe cardul de pensie sau prin intermediul poștașului, odată cu drepturile bănești pentru luna decembrie. Distribuirea se va face rapid, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună cereri suplimentare.

Guvernul a transmis că fondurile pentru acest ajutor sunt deja prevăzute în buget. Distribuirea se va face conform calendarului obișnuit, astfel încât toți beneficiarii să primească banii înainte de Crăciun. Suplimentul va putea fi folosit pentru cumpărarea de alimente, medicamente sau pentru plata facturilor la încălzire.

În același timp, un sprijin de 250 de lei a fost promos pentru pensionari și persoanele cu handicap în cadrul programului „Sprijin pentru România”. Acest ajutor ar trebui dat în 2 tranșe de câte 125 de lei pentru cumpărarea de alimente, iar cardurile sociale au ajuns deja la beneficiari.

În 2026, suma de 250 de lei ar trebui să ajungă la pensionarii cu pensia minimă de 1.281 de lei, la persoanele cu handicap și la cele care primesc venitul minim de incluziune. Firmele care distribuie sumele spun că sunt pregătite să transfere banii.