Știri TM

Investigație la ambulanța din Bacău. Echipajul este acuzat că a oprit pentru cumpărături în timpul unei urgențe medicale

O mamă din Bacău acuză echipajul unei ambulanțe că a oprit pentru cumpărături în timpul unei intervenții medicale. Femeia sunase la 112 pentru fetița ei în vârstă de 1 an și 11 luni, care avea febră mare și vărsături, potrivit BZI. La fața locului a ajuns o ambulanță cu un șofer și un asistent.

În loc să se îndrepte spre spital, angajații Ambulanței ar fi coborât din mașină pentru a-și face cumpărături, în timp ce copilul și mama au rămas în interior. Femeia susține că a stat oprită aproximativ zece minute, timp în care echipajul a negociat prețul și a cumpărat fructe și verdețuri.

Deoarece fetița a început să vomite intens, mama a fost nevoită să bată în ușa ambulanței pentru a cere ajutor. Femeia a relatat că a coborât din vehicul împreună cu copilul, în timp ce echipajul părea nepăsător. „Copilul meu a început să vomite foarte tare. Am bătut în geam, a oprit Salvarea, s-au dat jos oamenii. M-au pus să mă dau jos cu copilul, mă chinuiam să șterg copilul, să îi dau o gură de apă. Am făcut aproape două ore de aici, de la noi, până la Bacău”, a declarat aceasta.

Mama a mai precizat că drumul până la spital a măsurat 44 de kilometri și a fost parcurs cu mari întârzieri. Fetița a fost diagnosticată cu o infecție ușoară și se află în afara oricărui pericol, iar în urma acuzațiilor a fost declanșată o anchetă.