Știri TM

Doliu în familia Mihaelei Borcea. Tatăl vedetei s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani

Tatăl Mihaelei Borcea, Ion-Claudiu, s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, potrivit Wowbiz. Vestea tristă a fost făcută publică chiar de vedetă, care a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

Copleșită de durere, Mihaela Borcea a publicat și o fotografie alături de câteva rânduri în memoria părintelui său. „Tăticul meu drag, astăzi s-a oprit o parte din lumea mea…”, a scris aceasta în mediul online.

Ea a vorbit despre legătura profundă cu tatăl său și despre golul lăsat în urmă. „Ai fost un luptător, un om puternic, pozitiv, care a trecut prin încercările vieții cu demnitate și cu fruntea sus. La 86 de ani, ai lăsat în urma ta nu doar amintiri, ci o viață întreagă de iubire, sacrificii și lecții pe care le vom purta mereu în suflet”, a transmis ea.

Mesajul emoționant a generat un val de reacții în mediul online, iar cei care o urmăresc i-au transmis condoleanțe. Printre mesajele de susținere primite de la apropiați se numără și următorul: „Dumnezeu să-i odihnească sufletul, iar familiei să-i dea putere și mângâiere pentru a trece peste această grea încercare. Sincere condoleanțe!”