Știri TM

Misterul dispariției studentului britanic din Bucegi, elucidat! Cine l-a găsit după 9 luni

Cazul tânărului britanic George Smyth, dispărut în urmă cu aproape nouă luni în Munții Bucegi, s-a încheiat tragic după ce rămășițele sale pământești au fost găsite în zona Valea Gaura de doi ciobani. Potrivit Redacția.ro, identificarea s-a făcut pe baza documentelor descoperite asupra persoanei decedate, care aparțineau unui cetățean din Marea Britanie în vârstă de 18 ani.

Originar din Newport, Shropshire, George era student la University of Bristol și era cunoscut drept o persoană pasionată de sport și activități în aer liber. Apropiații îl descriau ca pe un tip energic și implicat, fiind membru al unei comunități locale de rugby.

Băiatul a dispărut pe 23 noiembrie 2025, în timpul unei drumeții solitare în Bucegi. În acea zi, el a apelat numărul de urgență 112, semnalând că este extenuat, îi este foarte frig și prezintă posibile semne de hipotermie. Reprezentanții Salvamont au reușit să-i localizeze aproximativ poziția, îndrumându-l să rămână pe traseul marcat spre Cabana Mălăiești, însă acesta a fost ultimul contact avut cu el.

Operațiunile de căutare desfășurate de autorități au fost extrem de dificile din cauza zăpezii și a reliefului accidentat din masiv. Echipe formate din salvatori, câini specializați și drone, alături de un elicopter Black Hawk, au periat zona luni la rând. În timpul căutărilor a fost recuperat rucsacul său, însă fără a se putea stabili direcția ulterioară a deplasării.

Descoperirea a fost făcută în cele din urmă de doi localnici, Sorin și Sorinel. Meteorologul Radu Manta de la Stația Meteo Vârful Omu a confirmat evenimentul: „A fost găsit tânărul britanic dispărut în Munții Bucegi încă din iarnă, în zona Valea Gaura, fiind identificate rămășițele pământești”, mulțumindu-le celor doi ciobani pentru implicare.

Poliția Brașov a confirmat că asupra trupului au fost găsite acte doveditoare: „În urma verificărilor efectuate, asupra corpului persoanei decedate au fost găsite mai multe documente emise pe numele unui cetățean britanic, de sex masculin, în vârstă de 18 ani”.

Reprezentanții Salvamont Brașov au precizat că deocamdată nu se cunosc circumstanțele exacte ale decesului: „Ce s-a întâmplat ulterior acestei ultime comunicări nu poate fi stabilit, în acest moment”, adăugând că „Aceste aspecte urmează să fie clarificate de instituțiile competente, în cadrul cercetărilor aflate în desfășurare”.