

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026, ceasurile se vor da înapoi cu o oră, potrivit Wowbiz. Astfel, ora 04:00 va deveni ora 03:00, iar ziua respectivă va avea 25 de ore. Această modificare ne va aduce o oră în plus de somn, dar va face să se înnopteze mai devreme.
Pământul nu se mișcă mereu cu aceeași viteză în jurul Soarelui, ceea ce face ca anotimpurile să nu fie egale ca durată. În emisfera nordică, toamna durează în medie 89,8 zile, iar în cea sudică 92,8 zile. Echinocțiul de toamnă are loc anual între 21 și 24 septembrie, iar în 2026 va fi pe 23 septembrie.
Sistemul a fost creat inițial pentru a economisi energie și curent electric, însă în prezent, cu becurile economice și tehnologia modernă, diferența este aproape zero. Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană ar vrea să renunțe definitiv la acest sistem, dar decizia finală este blocată deoarece statele membre nu au ajuns încă la un acord. Parlamentul European votase încă din martie 2019 eliminarea schimbării orei, o măsură prevăzută inițial pentru anul 2021.
În România, ora de vară a fost introdusă inițial în 1932 și a fost aplicată până în 1943, fiind reluată în 1979. Din 1997, sistemul s-a stabilizat în forma actuală, în care trecerea la ora de iarnă se face în ultima duminică din octombrie.
Schimbarea orei perturbă ceasul biologic intern, care reglează ciclul de somn și veghe în funcție de lumina naturală. Zilele devin vizibil mai scurte, iar scăderea orelor de lumină reduce producția de serotonină, hormonul responsabil pentru starea de bine, ducând la apatie, tristețe, oboseală și accentuarea simptomelor depresiei specifice perioadei reci. Din acest motiv, mulți angajați înregistrează o scădere a randamentului la locul de muncă.
Tranzitia afectează și familiile cu copii mici, ale căror programe de somn și activități sunt strict structurate. De asemenea, persoanele în vârstă se adaptează mai greu la noul ritm, iar experții avertizează că modificarea anuală a orei poate avea efecte negative pe termen lung asupra sănătății.