

Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul 14 al Spitalului Universitar de Urgență din Capitală. Tragedia s-a petrecut miercuri, potrivit informațiilor publicate de Wowbiz. Unitatea medicală a transmis că decesul cadrului medical, care era rezident la Hematologie și efectua un stagiu de pregătire, a survenit în urma unui act suicidar.
Medicii legiști au efectuat autopsia, iar rezultatele au arătat că tânărul a suferit un politraumatism prin cădere. În urma impactului, acesta s-a ales cu multiple leziuni și fracturi. Se pare că medicul era măcinat de problemele din viața sa și trecea printr-o perioadă extrem de dificilă. Părinții săi, care sunt la rândul lor cadre medicale, se confruntă cu cancerul, iar acest gând l-a măcinat până când a recurs la gestul extrem.
Conducerea unității medicale a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și colegilor, exprimându-și regretul pentru această pierdere. Reprezentanții spitalului au precizat că circumstanțele și cauzele producerii evenimentului sunt în atenția autorităților competente. „Conducerea spitalului transmite condoleanţe familiei şi colegilor şi îşi exprimă regretul pentru această pierdere. Circumstanţele şi cauzele producerii acestui tragic eveniment sunt în atenţia autorităţilor competente. Din respect pentru familia îndoliată, spitalul nu va face alte comentarii”, a transmis unitatea medicală.