Știri TM

România, lovită de caniculă și vijelii. Meteorologii anunță Cod portocaliu și ploi torențiale

Vremea se menține deosebit de caldă sâmbătă, 22 august, în cea mai mare parte a țării, fiind în vigoare avertizări de Cod galben și Cod portocaliu de caniculă. În a doua parte a zilei, meteorologii anunță o schimbare a vremii, mai multe regiuni urmând să fie afectate de instabilitate atmosferică, vijelii și ploi torențiale.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), avertizarea Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate este valabilă de sâmbătă, de la ora 10:00, până duminică, la aceeași oră. Fenomenele vizează aproape toată țara, cu excepția județelor Tulcea și Constanța, maximele situându-se între 33 și 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități în Câmpia Română.

În jumătatea sudică a țării, nopțile vor avea caracter tropical, cu minime cuprinse între 19 și 22 de grade. În același timp, județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Botoșani și Iași se află sub Cod portocaliu de caniculă, cu valori maxime de 35-37 de grade și până la 38 de grade în sudul Olteniei și Munteniei.

De sâmbătă, de la ora 14:00 până la ora 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Harghita, Covasna și Brașov, precum și zone din Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Sibiu. Sunt prognozate intensificări ale vântului, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni și cantități de apă de 15-20 l/mp, izolat de 25-30 l/mp la munte.

Vântul va avea intensificări temporare pe timpul zilei în vest, nord-vest și centru, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică în est și sud-est, unde rafalele vor atinge 40-50 km/h. Manifestări izolate de instabilitate pot apărea și în restul zonelor.

În București, vremea rămâne caniculară sâmbătă, cu o maximă de 36 de grade, disconfort termic accentuat și o minimă nocturnă de 19-22 de grade. Duminică, temperatura maximă va fi în jur de 35 de grade, iar spre seară se vor aduna norii și vor fi condiții pentru averse slabe și descărcări electrice, vântul înregistrând rafale de 35-40 km/h.

Un nou Cod galben de căldură va intra în vigoare duminică, de la ora 10:00, până luni dimineață, vizând Capitala, județele Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj și zone din Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău, unde maximele vor atinge 33-37 de grade.

Tot duminică, între orele 13:00 și 01:00 (luni), județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova se vor afla sub Cod galben de instabilitate atmosferică. Se vor consemna averse torențiale de 15-25 l/mp (izolat peste 40 l/mp), descărcări electrice, grindină și vijelii cu viteze de 50-70 km/h.