

Lucia Sisic, cea care a purtat titlul de Miss Austria în anul 2024, a încetat din viață la vârsta de 22 de ani. Vestea a adus o puternică emoție în Austria, dar și în rândul comunității croate, de unde sunt originari părinții tinerei, potrivit Avantaje. Cauza exactă a decesului nu a fost făcută publică până în prezent.
Tânăra s-a confruntat cu probleme de sănătate încă de la naștere, fiind diagnosticată cu o malformație a unei valve cardiace. De-a lungul vieții, ea a trecut prin șapte intervenții chirurgicale pe inimă, iar în cadrul uneia dintre operații medicii au fost nevoiți să o resusciteze. Ultima intervenție a avut loc la sfârșitul anului 2025.
Cu aproximativ trei săptămâni înainte de dispariție, Lucia publicase imagini dintr-o vacanță petrecută în Bosnia și Herțegovina, țara de origine a părinților ei. Competiția Miss Austria nu a mai fost organizată după ediția din 2024 în care ea a fost aleasă.
Colegii și apropiații au transmis mesaje în urma dispariției sale. Christopher Dengg, Mister Austria, a declarat că este profund șocat și că tânăra îi va lipsi enorm, descriind-o ca pe o soră din perioada în care au reprezentat împreună organizația. Reprezentanții Mission Austria au numit-o o tânără minunată și au transmis că va rămâne parte din familia Miss Austria.
Comunitatea croată din Austria a transmis de asemenea un omagiu. Un reprezentant al organizației a declarat: „Lucia va rămâne în amintirea noastră ca o tânără minunată.’
Un prieten al familiei, Miroslav Piplica, i-a adus un omagiu: „Lucia noastră a plecat, mult prea devreme și pentru totdeauna. Dar amintirea ta va rămâne mereu în sufletele noastre. Fie ca Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa și să le dea părinților și familiei tale puterea de a suporta această durere nemăsurată. „Odihnește-te în pacea lui Dumnezeu, dragul nostru înger.’