

Vremea se răcește începând de sâmbătă în vestul și nordul țării, iar duminică temperaturile vor scădea și în celelalte regiuni. Până atunci, maximele vor ajunge izolat la 30 de grade în Câmpia Română, iar în București sunt anunțate 28-29 de grade vineri. Schimbarea vremii va aduce ploi și intensificări ale vântului.
Elena Mateescu, șefa Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat evoluția vremii într-o intervenție la România TV.
„Să ne bucurăm de zile frumoase, că azi, mâine, chiar și sâmbătă sunt maxime de 28-30 de grade, vineri în Câmpia Română. 28-29 de grade în Capitală, dupa care sâmbătă urmează o răcire în vest și nord a țării, iar duminică și în restul teritoriului. Vom avea precipitații, rafale de 45-60 de km/h. Precipitații vineri în special în centrul țării, nu excludem ca și în sud-vest, cantități cu totul izolate de 10 l pe metru pătrat”, a spus Elena Mateescu.
Joi, vremea rămâne în general frumoasă, cu temperaturi mult peste valorile obișnuite pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin în cea mai mare parte a zilei, dar spre seară se vor aduna nori în vest, nord și, pe alocuri, în centrul țării.
În Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei sunt așteptate local averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de 3-5 l/mp și, izolat, de 10-15 l/mp.
Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, local în Moldova și pe litoral, cu rafale în general de 40-45 km/h. La munte, mai ales pe creste, viteza vântului poate ajunge la 60-70 km/h.
Maximele vor varia între 19 grade pe litoral și aproximativ 28 de grade în sud și vest, iar minimele vor fi cuprinse între 2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 17 grade în Dealurile de Vest. Pe alocuri, dimineața și noaptea se va forma ceață.
În București, joi va fi frumos și mult mai cald decât în mod normal. Maxima va ajunge la aproximativ 27 de grade, iar minima va fi de 11-12 grade.
Vineri, temperaturile vor începe să scadă ușor în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării, dar vor rămâne, în general, peste normalul perioadei. În celelalte regiuni va fi în continuare mult mai cald decât în mod obișnuit.
Vor apărea înnorări și averse locale, însoțite de descărcări electrice, mai întâi în vest, nord și centru, iar noaptea în centru, nord și sud-vest. Cantitățile de apă vor fi de 3-5 l/mp și, izolat, de 8-10 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales la munte, unde rafalele vor ajunge în general la 40-50 km/h. Maximele vor fi cuprinse între 20 și 28 de grade, cu valori de 30 de grade cu totul izolat în Câmpia Română.
Minimele vor varia între 6 grade în zonele depresionare și 17 grade pe litoral. În Capitală, maxima va fi de 28-29 de grade, iar minima de 11-13 grade.
Sâmbătă, răcirea se va resimți în vestul și nordul țării, unde temperaturile se vor apropia de normalul perioadei. În restul regiunilor, valorile termice vor scădea față de ziua precedentă, dar se vor menține peste medii.
Vor fi înnorări și averse în sud-vest, apoi în vest, nord-vest și, local, în celelalte zone. Sunt posibile descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 10-15 l/mp în unele regiuni.
Vântul va avea unele intensificări în Carpații Meridionali și în sud-vest. Maximele vor fi cuprinse, în general, între 22 și 28 de grade, iar minimele între 8 și 16 grade.
În București, vremea va rămâne predominant frumoasă, cu o maximă de aproximativ 26 de grade și o minimă de 12-14 grade. Spre finalul intervalului va crește probabilitatea unor ploi slabe.
Duminică, răcirea va continua în toată țara, însă în est și sud-est temperaturile se vor menține peste mediile specifice perioadei. Maximele vor fi cuprinse între 15 și 25 de grade, iar minimele se vor situa, în general, între 4 și 14 grade.
Cerul va fi temporar noros și va ploua în majoritatea regiunilor. În sud-est vor predomina aversele, posibil însoțite de descărcări electrice, iar izolat, mai ales la munte, cantitățile de apă vor fi mai importante.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană și, local, în sudul, centrul și estul țării.
În București, duminică sunt așteptate o maximă de 24-25 de grade și o minimă de 9-11 grade, valori încă peste normalul perioadei. Cerul va fi mai mult noros în timpul zilei, cu perioade de ploaie.