Știri TM

A crezut că naște la o clinică privată, dar a murit într-un hotel. Detaliile din spitalul groazei sunt de neimaginat

O clinică privată din Constanța, unde o tânără mamă a murit la începutul lunii octombrie după ce a născut, a funcționat ca spital timp de 15 ani, deși era înregistrată oficial ca hotel, arată un raport al Ministerului Sănătății. În urma controlului, care a scos la iveală nereguli grave, activitatea blocului operator a fost suspendată și au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 60.000 de lei.

Potrivit verificărilor Ministerului Sănătății, unitatea medicală funcționa încă din 2009 ca spital, deși autorizația pentru transformarea clădirii într-o instituție medicală a fost emisă abia în iulie 2023. În tot acest timp, în clinică s-au efectuat intervenții chirurgicale și s-au internat pacienți, fără a fi respectate normele minime de siguranță.

Raportul oficial menționează o serie de deficiențe majore descoperite în spital. Printre acestea se numără lipsa circuitelor funcționale între spațiile sterile și cele nesterile, finisaje improprii în blocul operator care nu permiteau o igienizare corectă și absența filtrelor sanitare pentru personal și pacienți. De asemenea, s-a constatat că probele biologice și produsele sanguine erau depozitate în frigidere casnice, biocidele și materialele sanitare erau expirate, iar documentele medicale privind transfuzia de sânge nu erau completate conform legii.

Ca urmare a acestor constatări, Ministerul Sănătății a decis suspendarea activității blocului operator și a aplicat șapte amenzi contravenționale.

Sancțiunile au vizat, printre altele, nerespectarea normelor din secția ATI, lipsa evidenței operațiunilor de curățenie și dezinfecție, utilizarea materialelor expirate, depozitarea incorectă a deșeurilor medicale, neraportarea infecțiilor asociate actului medical și utilizarea unor proceduri interne bazate pe legislație abrogată.

Ancheta a fost declanșată de decesul unei tinere de 29 de ani, din Giurgiu, care a născut la clinica privată și a fost ulterior transferată de urgență la spitalul județean, unde nu a mai putut fi salvată.

„Este vorba despre o femeie de 29 de ani, din Giurgiu, care ar fi ajuns de urgență la spital, în cursul nopții trecute, ca urmare a unor complicații apărute la o clinică privată, în urma unei nașteri. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, au transmis la momentul respectiv reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Poliția a deschis un dosar penal în acest caz, iar procurorii DNA urmează să investigheze modul în care unitatea medicală a putut funcționa timp de 15 ani fără a deține toate avizele necesare.