Știri TM

A murit după operația estetică din Turcia. Medicii au rămas șocați când au văzut ce avea în sânge

O femeie de 38 de ani din Irlanda, mamă a patru copii, a murit la o săptămână după ce a suferit o intervenție estetică în Turcia. Decesul, survenit chiar de ziua fiului ei cel mare, a fost cauzat de un cheag de sânge, iar medicii legiști au stabilit că operația, zborul de întoarcere și consumul de cocaină au fost factori care au contribuit la tragedie.

Lydia O’Donoghue a călătorit în Turcia la începutul lunii aprilie pentru a-și face o liposucție și un lifting de posterior, procedură cunoscută ca Brazilian Butt Lift (BBL). După operație, ea s-a întors cu avionul în Irlanda, însă la mai puțin de o săptămână a început să se simtă rău, având picioarele foarte umflate.

Pe 23 aprilie, în ziua în care fiul ei cel mare, Jamie, împlinea 20 de ani, femeia s-a prăbușit în bucătăria locuinței sale. Soțul ei, Jonathan, i-a aplicat manevre de resuscitare timp de 20 de minute, dar fără succes. Transportată la Spitalul Universitar din Limerick, medicii au putut doar să constate decesul.

Autopsia a relevat că moartea a fost provocată de un cheag de sânge care i-a blocat plămânii. Analiza toxicologică, efectuată de dr. Teresa Laszlo, a confirmat prezența cocainei și a diazepamului în organismul femeii. Medicul legist a precizat că nivelul de cocaină era „semnificativ” și că utilizarea drogului ar fi putut contribui la formarea cheagului de sânge.

Anchetatorii au explicat că factorii cumulativi – intervenția chirurgicală recentă, călătoria cu avionul și consumul de cocaină – au crescut considerabil riscul de tromboză. În timpul investigației, familia Lydiei a ridicat problema lipsei unui tratament anticoagulant pe care ar fi trebuit să-l primească la plecarea din clinica din Turcia.

Coronerul John McNamara a abordat această problemă, declarând că un astfel de tratament nu ar fi garantat prevenirea decesului.

„Deși un astfel de tratament ar fi putut ajuta, nu poate fi spus cu certitudine că ar fi prevenit decesul. Moartea cauzată de un cheag de sânge este foarte bruscă și nu provoacă suferință”, a subliniat coronerul John McNamara.

La finalul anchetei, moartea femeii a fost înregistrată oficial ca un accident nefericit, stabilindu-se că aceasta nu a putut prevedea consecințele tragice ale deciziilor sale.