Știri TM

Abuzuri de necrezut la centrul din Buziaș! Ce făceau agenții cu minorii pentru un chiștoc de țigară

O anchetă de amploare a scos la iveală detalii cutremurătoare despre tratamentele la care ar fi fost supuși șase minori, cu vârste între 15 și 17 ani, internați în centrul educativ din Buziaș. Potrivit unei investigații realizate de Observator News, doi agenți de poliție sunt acuzați că ar fi orchestrat abuzuri grave timp de mai multe luni, profitând de zonele din instituție care nu sunt acoperite de camerele de supraveghere.

Conform surselor din anchetă, tinerii erau obligați să întrețină acte sexuale între ei în timp ce agenții îi supravegheau. Minorii care se supuneau acestor cerințe primeau în schimb chiștoace de țigări, însă cei care alegeau să refuze erau amenințați, dezbrăcați și bătuți cu brutalitate.

„Surse din anchetă susțin că abuzurile s-ar fi produs în spații fără supraveghere video. În astfel de birouri erau conduşi tinerii şi obligaţi să întreţină acte sexuale între ei, în timp ce agenţii priveau. Cei care se supuneau primeau chiştoace de ţigări, iar cei care refăzau ar fi fost amenințați, dezbrăcaţi şi apoi bătuţi”, a declarat Iulia Pop, reporter al stației citate.

Primele reacții ale autorităților au fost marcate de ezitări, deși zvonurile despre aceste fapte circulau deja printre tinerii din centru. Cosmin Dorobanțu, liderul sindical FSANP, a explicat că verificările inițiale au fost superficiale: „S-au efectuat nişte verificări superficiale acolo, s-au dus au întrebat agenţii ‘aţi făcut aşa ceva’, aştia ‘nu, domne, nu am făcut’. Au întrebat minorii, iniţial nu au recunoscut, de frică, probabil”.

Confirmarea oficială a abuzurilor a venit abia la finalul lunii noiembrie, în urma unui control riguros solicitat de ofițerii serviciului de reintegrare socială. Deși situația a fost clarificată pe 28 noiembrie, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a fost înștiințată abia după 12 zile.

„Au fost sesizate organele”, a precizat Raluca Țucu, purtător de cuvânt al Centrului educativ Buziaș. Întrebată despre întârzierea raportării către ANP, aceasta a menționat că nu deține informații suplimentare. În urma scandalului, directoarea centrului, Georgeta Dumitrașcă, a demisionat la solicitarea ministrului Justiției.

Cei doi agenți vizați au fost retrași din contactul cu minorii și mutați la Penitenciarul Timișoara, în timp ce șefa sectorului operativ și șeful de tură au fost transferați la Penitenciarul Arad. Cosmin Dorobanțu a cerut măsuri drastice: „Cer arestarea lor, celor doi colegi, pentru că sunt o ruşine pentru poliţia penitenciară. Lucrez de 17 ani în sistemul penitenciar, dar o asemenea gravitate, eu nu am văzut în viaţa mea”. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj.