Știri TM

Accident grav pe DN1 în Bihor! Două mașini s-au izbit violent și trei persoane au ajuns de urgență la spital

Un accident rutier grav a avut loc pe DN1, în județul Bihor, unde două autoturisme s-au ciocnit violent, provocând blocarea temporară a traficului. În urma impactului, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un șanț, ambele mașini suferind daune majore, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”.

La locul evenimentului au intervenit rapid trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Aleșd, dotate cu autospeciale de intervenție și descarcerare, alături de ambulanța SMURD a unității. De asemenea, au fost mobilizate un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Reprezentanții ISU au precizat că victimele au fost extrase din mașini fără a fi necesară intervenția echipajelor de descarcerare. ”Echipajele medicale au evaluat cele trei persoane implicate în accident, doi bărbați și o femeie, cărora le-au acordat îngrijiri medicale, ulterior acestea fiind transportate la spital. Victimele au fost evacuate din autoturisme fără a fi necesare operațiuni de descarcerare”, a declarat lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.

Starea răniților a fost detaliată de medicul Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor, care a precizat că femeia implicată în accident este „în stare mai gravă”, prezentând un traumatism toracic, precum și leziuni la nivelul capului și membrelor superioare.

În ceea ce îi privește pe ceilalți pasageri, unul dintre bărbați a suferit un traumatism cranian și o contuzie de coapsă, în timp ce al doilea bărbat a scăpat cu o rană minoră la nivelul antebrațului. Pe lângă acordarea primului ajutor, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au curățat carosabilul pentru a permite reluarea circulației în condiții de siguranță.