Știri TM

Accident ȘOCANT pe Dunăre! Barca lovită violent de mal – cine e, de fapt, tânărul transportat de urgență la spital

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Navale Tulcea au demarat o anchetă în urma unui eveniment naval produs sâmbătă, 23 noiembrie, în Delta Dunării.

Două ambarcațiuni de agrement au fost implicate într-o coliziune pe Canalul Mila 36, incidentul fiind semnalat autorităților în jurul orei 18.00, prin apel la numărul de urgență 112, notează Adevărul.

Echipajele de poliție sosite la fața locului au identificat cele două vase care s-au lovit. În prima barcă se afla un tânăr în vârstă de 29 de ani, domiciliat în județul Tulcea. În urma impactului, ambarcațiunea acestuia a fost proiectată în afara șenalului navigabil, oprindu-se direct în mal.

Cea de-a doua ambarcațiune implicată în accident era ocupată de doi bărbați, cu vârstele de 48, respectiv 71 de ani, ambii fiind, de asemenea, localnici din Tulcea.

Conducătorul primei bărci, bărbatul de 29 de ani, a suferit leziuni corporale și a necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cu exactitate dinamica producerii coliziunii. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.