

Doi muncitori au fost prinși, miercuri dimineață, sub un mal de pământ care s-a surpat în localitatea Gherghița din județul Prahova. Victimele se află la o adâncime de aproximativ 5 metri, iar pompierii intervin pentru a-i scoate la suprafață.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova a anunțat că la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de la două detașamente de pompieri din Ploiești. Salvatorii acționează cu o autospecială de stingere, un vehicul de descarcerare, un container multirisc, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
„Este vorba despre două persoane surprinse complet de un mal de pământ, la o adâncime de aproximativ 5 metri. Pompierii depun eforturi pentru extragerea acestora, existând, în continuare, riscul surpării malurilor. Din datele pe care le-am primit până în acest moment, se executau lucrări pentru reţeaua de canalizare”, a transmis ISU Prahova.