Știri TM

„Am o singură fetiță, înțelegeți?” Mercedes de 80.000 € cadou la majorat! DE NECREZUT cine e tatăl cu dare de mână. Vlăduța Lupău și Bogdan de la Ploiești, invitați de LUX la petrecere

Valerică Spirea, primarul comunei Poiana Lacului din județul Argeș, i-a dăruit fiicei sale, Raisa, un autoturism de lux la petrecerea de majorat, la care au participat 350 de persoane. Edilul i-a oferit un Mercedes GLE 63 AMG, al cărui preț de catalog este de 150.000 de euro, însă susține că a plătit mult mai puțin, deoarece mașina este second-hand.

Petrecerea fastuoasă, care a avut loc cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani a fiicei primarului, a fost animată de artiști cunoscuți, precum Vlăduța Lupău și Bogdan de la Ploiești. Potrivit estimărilor citate de Adevărul, întregul eveniment ar fi costat aproximativ 200.000 de euro.

Mașina, un model Mercedes GLE 63 AMG decorat cu o fundă roșie, a fost adusă în parcarea localului chiar de cei doi cântăreți, momentul fiind filmat și postat pe rețelele de socializare.

Într-una dintre postări, Bogdan de la Ploiești s-a arătat impresionat de cadou, remarcând: „Ce să vă mai zic? Zero kilometri, da?”.

Contactat de Antena 3, primarul Valerică Spirea a declarat că prețul vehiculat este exagerat, deoarece autoturismul nu este nou. El a precizat că mașina are aproape 20.000 de kilometri la bord și a costat, de fapt, 80.000 de euro. „Vă arăt factura, nu știu de ce se umflă așa suma”, a afirmat edilul.

Întrebat despre proveniența banilor, primarul a explicat că a câștigat un proces cu producătorul de arme de vânătoare Blaser, în urma unui accident. „Eu am avut un accident de vânătoare, sunt singurul caz din România care s-a judecat cu Blaser și am cerut despăgubiri două milioane de euro pentru că am rămas cu sechele pe viață, am fost tăiat, operat”, a spus Spirea.

Edilul și-a justificat gestul prin faptul că are un singur copil. „Am o singură fetiță, înțelegeți? Am o singură fetiță… Nu știu care e problema că am făcut un majorat”, a mai precizat primarul Valerică Spirea.