

Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță aflată în misiune s-a produs pe un drum național din județul Hunedoara. Autospeciala a intrat în coliziune cu un autoturism.
Impactul a fost provocat de șoferul autoturismului, care a inițiat o manevră de întoarcere fără să se asigure și să observe ambulanța ce se apropia din spate. Primii care au intervenit la fața locului au fost jandarmii dintr-un echipaj din Gorj, aflați în tranzit, care au acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor specializate.
În urma coliziunii, șoferul ambulanței a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportat la spital pentru îngrijiri. Pacientul din salvare nu a fost rănit, fiind preluat de un alt echipaj medical pentru a fi dus la destinație.
Foto reprezentativ