

Culesul usturoiului sălbatic, o plantă extrem de populară în gastronomie pentru aroma sa similară cu cea a usturoiului clasic sau a arpagicului, poate atrage sancțiuni financiare severe în anumite condiții. Conform unei analize publicate de Newsweek România, care citează date din legislația germană, persoanele care recoltează cantități excesive din această plantă riscă amenzi ce pot ajunge până la 10.000 de euro, în funcție de reglementările fiecărui stat federal.
Deși sezonul începe în luna martie și atinge apogeul în aprilie, recoltarea este strict reglementată. În Germania, toate pădurile aparțin fie statului, fie unor proprietari privați, ceea ce înseamnă că plantele nu pot fi luate fără acord. Cu toate acestea, „regula mâinii” din Legea federală privind conservarea naturii permite vizitatorilor să culeagă porții mici pentru consumul propriu. Sancțiunile drastice se aplică în special celor care depășesc limitele permise sau colectează planta în scopuri comerciale fără autorizație. Mai mult, culesul este total interzis în rezervații naturale sau zone protejate.
Pe lângă riscurile legale, autoritățile de sănătate avertizează asupra pericolelor biologice. Institutul Federal pentru Evaluarea Riscurilor subliniază că usturoiul sălbatic poate fi ușor confundat cu plante extrem de toxice, precum lăcrămioarele, brândușa de toamnă sau crinul de arum. Ingerarea unora dintre aceste specii poate declanșa simptome grave sau poate fi chiar letală. „În timp ce lăcrămioarele pot provoca greață și vărsături, ingerarea unei frunze de crocus sau arum de toamnă poate fi fatală”, avertizează specialiștii consultați de sursa citată.
O altă amenințare la adresa sănătății este reprezentată de paraziți. Institutul Robert Koch avertizează că plantele culese direct din natură pot fi contaminate cu ouă de echinococ (tenia vulpii), provenite din fecalele animalelor infectate. Consumul de plante nespălate poate duce la echinococoză, o afecțiune severă care afectează ficatul și plămânii. Pentru a preveni infecțiile, experții recomandă spălarea riguroasă a frunzelor, igiena mâinilor după recoltare sau chiar gătirea plantei pentru a distruge eventualii paraziți.