

Guvernul a demarat luni o serie de negocieri cu organizațiile sindicale la Palatul Victoria, discuțiile fiind axate pe viitoarea lege a salarizării unitare. Executivul a fost reprezentat de Dragoș Pîslaru, care deține portofoliul Investițiilor și Proiectelor Europene și asigură interimatul la Ministerul Muncii, alături de Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului. Aceștia au primit mandat de la premierul Ilie Bolojan pentru a gestiona dialogul social cu partenerii de negociere.
Unul dintre punctele centrale ale discuțiilor a fost garantarea faptului că salariile actuale ale angajaților din sectorul public nu vor scădea odată cu intrarea în vigoare a noii legislații. Această asigurare vine într-un context de incertitudine privind veniturile bugetarilor, oficialii subliniind că proiectul respectă direcția stabilită anterior.
”Veniturile aflate în plată în sistemul public nu vor fi diminuate prin aplicarea noii legi a salarizării. Acesta este un principiu de bază al proiectului elaborat sub coordonarea fostului ministru al Muncii, Florin Manole. După clarificarea tuturor aspectelor care țin de spațiul fiscal, vom începe consultări ample cu reprezentanții confederațiilor sindicate, familiilor profesionale și sindicatelor, astfel încât, forma consolidată a proectului să fie rezultatul unei ample dezbateri”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru, potrivit unei știri Economica.net.
Pe lângă tema salarizării unitare, agenda întâlnirii a cuprins și o listă extinsă de nemulțumiri punctuale semnalate de sindicate. Printre problemele ridicate se numără consecințele măsurilor de austeritate bugetară, procesul de reorganizare a Romsilva și situația veniturilor pentru personalul TESA din sănătate și asistență socială. De asemenea, au fost discutate revendicări din domenii precum mineritul, siderurgia, transportul feroviar și cadrul legislativ privind pensiile militare.
Ministrul interimar al Muncii a subliniat că parteneriatele cu sindicatele sunt vitale pentru stabilitatea socială și pentru succesul reformelor asumate de România în fața Uniunii Europene. ”Ne vom apleca cu toată atenția asupra temelor punctuale semnalate și împreună, prin dialog, să găsim soluții pentru rezolvarea lor”, a mai precizat Dragoș Pîslaru în timpul reuniunii.
La masa consultărilor au fost prezenți lideri sindicali din diverse sectoare: Valentin Năstasescu (Romsilva), Rodrigo Maxim (FSTFR), Dumitru Fornea (CSN Meridian), Constantin Crețan (Federația Națională a Muncii), Ilie Popa (Siderurgistul Galați), Valentin Chifor (TESA din Sănătate), Mircea Dogaru (SCMD) și Mircea Mureșanu (Administrație București). Aceștia urmează să trimită Ministerului Muncii detalii suplimentare pentru a fundamenta viitoarele soluții legislative.