

Doi bărbați, un român și un albanez, au salvat viața unui tată și a fiicei sale nevăzătoare, după ce mașina acestora a rămas blocată într-un pasaj inundat în localitatea Massa, Toscana, Italia.
Incidentul s-a petrecut marți dimineața, în jurul orei 7:00, când ploile torențiale au provocat inundații pe străzi. Ciro Gaspari își ducea fiica la serviciu când a intrat cu mașina într-un pasaj inundat, fără să realizeze pericolul. Apa a ajuns rapid la motor și apoi în interiorul vehiculului, iar motorul s-a oprit. Tatăl a deschis geamurile și a început să strige după ajutor.
„Ploaia era puternică, străzile erau inundate, dar nu mi-am dat seama cât de mare era nivelul apei în pasaj”, a povestit Gaspari pentru publicația Il Tirreno.
În acel moment, Ioan Bogati, un român, și Arbi Mullaj, un albanez, au sărit în apă pentru a-i salva pe cei doi. Ei au sunat inițial la pompieri, însă au înțeles că intervenția lor rapidă era esențială.
„Când am văzut că mașina a intrat în pasaj și a fost invadată de apă, am sunat la pompieri, dar ne-am dat seama că nu era timp de așteptat. Așa că ne-am aruncat în apă. Eu l-am scos pe tată, iar colegul meu, Ioan, a reușit să o scoată pe fiica lui, care era pe scaunul pasagerului. Apa era tulbure, nu se vedea nimic… Sincer, nu ne-am gândit că ne punem viața în pericol”, a declarat Mullaj.
După salvare, italianul a recunoscut că fără intervenția celor doi bărbați ar fi rămas blocat în mașină împreună cu fiica sa, iar șansele de supraviețuire erau minime.
„S-au aruncat înot spre noi. Au deschis portierele. Poate aș fi reușit să ies singur, dar n-aș fi părăsit-o pe fiica mea, care nu vede. Dacă nu veneau ei, am fi rămas acolo, fără nicio șansă”, a spus Ciro Gaspari.
Cu toate acestea, cei doi salvatori au fost dezamăgiți de atitudinea celor din jur, care au preferat să filmeze și să fotografieze scena în loc să ajute.
„Singurul regret e că, din toate persoanele care se uitau la noi, doar un tânăr a venit să ne ajute, întinzându-ne o lopată ca să ne prindem de ea. Ceilalți stăteau pe margine, făceau poze și filmau. Suntem fericiți că am putut ajuta. Dar mi-a părut rău să văd atâta indiferență. E imaginea perfectă a nepăsării”, au declarat cei doi eroi.
Recunoscător pentru gestul lor, Ciro Gaspari a cerut autorităților să le acorde o distincție pentru curaj și omenie.
„Am cerut prefecturii ca ei să primească o distincție. Două persoane de origine străină s-au dovedit gata de sacrificiu. Prea des se face demagogie și retorică fără să se privească esențialul: oamenii”, a mai spus italianul.