Știri TM

Când va cădea prima ninsoare în București. Prognoza meteorologilor pentru luna noiembrie

Prima ninsoare din București este prognozată pentru data de 18 noiembrie 2026, potrivit meteorologilor AccuWeather, când temperaturile nocturne vor coborî până la -2 grade Celsius.

În ziua de 18 noiembrie, valorile termice din Capitală se vor încadra între 8 și -2 grade Celsius. Pe data de 19 noiembrie ninsoarea se va opri, însă temperaturile nocturne vor continua să fie scăzute.

Timp de două zile la rând, acestea vor coborî până la -2 grade Celsius. Pe parcursul lunii noiembrie, temperaturile nu vor depăși 17 grade Celsius, iar cerul va fi predominant noros.

Conform prognozei, va ploua timp de șase zile în noiembrie, mai exact pe 2, 4, 12, 15, 29 și 30 noiembrie 2026. Soarele își va face apariția doar în anumite zile, în restul perioadei menținându-se o atmosferă mohorâtă.

Luna decembrie va începe cu ploi și temperaturi scăzute în primele trei zile ale lunii, respectiv pe 1, 2 și 3 decembrie. În această perioadă, temperaturile se vor încadra între 10 și -1 grad Celsius.