

Boboteaza, sărbătorită anual pe 6 ianuarie, marchează Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului. Această zi, marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox, aduce cu sine o serie de tradiții și interdicții stricte pe care credincioșii le respectă pentru a se feri de ghinion și spirite rele.
Printre cele mai cunoscute restricții se numără interdicția de a întinde rufe la uscat pe 6 ianuarie. Tradiția populară spune că diavolii se pot ascunde printre hainele lăsate afară. De asemenea, timp de două săptămâni, este recomandat să se evite spălarea cămășilor în ape curgătoare, iar în anumite regiuni, conform alba24.ro, spălatul hainelor este interzis timp de opt zile, deoarece se consideră că toate apele sunt sfințite.
În ceea ce privește utilizarea apei în gospodărie, preoții oferă clarificări importante. „Sigur că, în această perioadă credincioșii trebuie să aibă o cuviință aparte, însă e bine să conștientizăm că slujba, săvârșindu-se în curtea bisericii, nu sfințește apa din mări sau pâraie, ci doar cea asupra căreia se oficiază slujba propriu-zisă”, explică fețele bisericești, potrivit doxologia.ro.
Reprezentanții Bisericii subliniază că harul nu se pogoară asupra tuturor elementelor din natură în mod automat, făcând o paralelă cu Sfânta Liturghie. Din acest motiv, „putem folosi apa în scopuri casnice începând cu ziua de 8 ianuarie, adică după Botezul Domnului şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, conform sursei citate.
Pe lângă interdicția de a spăla, de Bobotează nu se face curățenie, nu se coase și este indicat să se evite certurile sau împrumutarea obiectelor din casă. Credincioșii sunt îndemnați să rostească rugăciuni specifice acestei sărbători, care amintesc de momentul în care cerurile s-au deschis la Iordan.