Știri TM

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu milioanele de euro și kilogramele de aur confiscate de la…

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat, miercuri, că Ungaria a returnat Ucrainei sumele importante de bani și lingourile de aur care fuseseră confiscate în luna martie de autoritățile de la Budapesta. Disputa, care a vizat active ale băncii ucrainene de stat Oschadbank, a provocat o mini-criză diplomatică între cele două state vecine, conform datelor centralizate de Hotnews.ro, care citează AFP și Euronews.

„Un pas important în relațiile cu Ungaria – astăzi au fost restituite fondurile și bunurile de valoare ale Oschadbank, care fuseseră confiscate de serviciile speciale maghiare în luna martie a acestui an”, a transmis liderul de la Kiev prin intermediul rețelelor de socializare. Zelenski a mulțumit guvernului maghiar pentru „abordarea constructivă” și a lăudat eforturile echipei ucrainene care a gestionat acest dosar.

Incidentul a început în primăvară, când poliția maghiară a interceptat lângă Budapesta un transport blindat al băncii Oschadbank. Autoritățile din Ungaria au confiscat atunci 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kilograme de aur, sub suspiciunea de spălare de bani. Șapte angajați ucraineni ai băncii au fost expulzați la acel moment. Totuși, reprezentanții Oschadbank, prin firma de avocatură Horváth Lawyers, au susținut constant că depozitul era un transfer de rutină între Raiffeisen Bank din Austria și sediul central din Kiev.

Tensiunile politice au atins cote maxime în urma acestui eveniment. Andrii Sîbiga, ministrul ucrainean de Externe, a folosit termeni precum „răpire” și „terorism de stat” la adresa Budapestei, în timp ce omologul său maghiar, Péter Szijjártó, a speculat public că fondurile ar putea aparține „mafiei de război ucrainene”. Inclusiv premierul Viktor Orbán, aflat spre final de mandat, a intervenit atunci pentru a menține bunurile sub sechestru pe perioada anchetei.

Deblocarea activelor Oschadbank coincide cu o schimbare vizibilă a climatului politic din Ungaria. Péter Magyar, viitorul prim-ministru, și-a exprimat intenția de a normaliza dialogul cu Volodimir Zelenski și de a rezolva divergențele istorice legate de drepturile minorității maghiare din Transcarpatia.

Rezoluția acestui conflict urmează altor semne de detensionare: Ungaria a renunțat recent la veto-ul asupra unui ajutor financiar de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de UE, după ce Zelenski a confirmat reluarea tranzitului de petrol prin conducta Drujba. În acest context, Magyar a subliniat că dorește o resetare a legăturilor cu Bruxellesul și o politică de bună vecinătate cu statele de la granițele Ungariei.