

O fată de 13 ani a trecut prin momente cumplite între septembrie și decembrie 2025, interval în care a fost violată în mod repetat de cinci tineri din Mehedinți, informează Știrile Kanal D. Agresorii au vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, iar unii dintre ei au filmat actele sexuale.
Ancheta a scos la iveală că unul dintre tineri se afla deja sub control judiciar, în timp ce un altul a fugit și se sustrage urmăririi penale. Cei cinci au profitat de faptul că minora nu își putea exprima voința în mod conștient, din cauza vârstei fragede.
La data de 17 iulie 2026, procurorii DIICOT Mehedinți au dispus reținerea a trei dintre tineri. Aceștia sunt acuzați de viol săvârșit asupra unui minor, pornografie infantilă și complicitate la pornografie infantilă.
În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a decis arestarea preventivă pentru doi dintre agresori. Față de al treilea tânăr adus în fața instanței s-a luat măsura controlului judiciar.
De asemenea, magistrații au admis cererea procurorilor DIICOT Mehedinți de arestare în lipsă pentru persoana care a fugit și se sustrage urmăririi penale.