

Alexandra Ispășeanu, asistentă la Serviciul de Ambulanță Argeș, a fost prima persoană care a intervenit la accidentul mortal produs seara trecută pe Bulevardul Libertății din Pitești, în urma căruia un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața. Tânăra se afla în timpul liber când a auzit zgomotul puternic al impactului dintre două mașini și a alergat să vadă dacă cineva are nevoie de ajutor medical.
Tânărul de 18 ani intrase în stop cardiorespirator, iar Alexandra a început imediat manevrele de resuscitare, înainte ca echipajele de Ambulanță să ajungă la fața locului. Inițial, semnele vitale ale victimei au revenit, însă, în ciuda eforturilor depuse de asistentă, colegii săi și medicii de la spital, tânărul a decedat ulterior.
Accidentul s-a produs în cartierul Trivale din Pitești și a implicat doi tineri de 18 ani. Din primele cercetări, se pare că unul dintre șoferi a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure și a lovit un autoturism de tip Bolt care circula regulamentar.
În urma impactului, mașina Bolt a fost proiectată într-un autoturism parcat, care a strivit un alt tânăr de 18 ani, aflat în apropiere și care aștepta același Bolt implicat în accident. Pe lângă victima decedată, un alt bărbat a fost rănit grav în urma coliziunii.