

Codruța Filip trece acum printr-o perioadă mult mai bună și este tot mai zâmbitoare și plină de energie, după despărțirea prin care a trecut în urmă cu câteva luni, potrivit Wowbiz. Fanele au început să se întrebe dacă există cineva special în viața artistei, al cărei nume a fost asociat tot mai des cu Johny Romano în ultima perioadă. Cei doi au stârnit reacții după ce au apărut împreună la un podcast, iar publicul a observat chimia dintre ei.
În cadrul podcastului moderat de Minodora, Johny Romano a fost întrebat direct de ce nu o ia de soție pe Codruța Filip, iar răspunsul lui a atras imediat atenția internauților. Artistul a răspuns: „Că n-am ieșit niciodată afară amândoi. Cât e până la căsătorie? Două cafele și a treia hai, gata!“. Deocamdată, niciunul dintre ei nu a confirmat că ar avea o relație, dar fanele speculează că ar putea fi mai mult decât o simplă prietenie, sau că apropierea lor ar putea avea legătură cu un viitor proiect muzical.
Johny Romano este unul dintre artiștii lansați de Connect-R, cel care l-a susținut încă de la începutul carierei. Artistul a povestit în trecut că totul a pornit după ce un prieten l-a filmat cântând și a postat imaginile pe rețelele sociale, etichetând mai mulți artiști. Connect-R a fost cel care i-a răspuns și l-a invitat în studio, moment ce a reprezentat începutul carierei sale în muzică.