• Home
  • Știri
  • Cum arată restaurantul lui Pescobar din Londra. Vrea să dea lovitura și peste hotare: ”O să fie logo cu fața mea”

Cum arată restaurantul lui Pescobar din Londra. Vrea să dea lovitura și peste hotare: ”O să fie logo cu fața mea”

Nu mai este un secret pentru nimeni că Pescobar este un afacerist de succes și a făcut furori în România cu restaurantele sale. Ei bine, acum, acesta vine cu o nouă mutare și intră și pe piața internațională. Acesta își va deschide un nou restaurant în Londra. Deja a luat spațiul în care își va desfășura activitatea și le-a prezentat totul și fanilor săi din mediul online. Cum arată noul restaurant al lui Pescobar din Londra?

De ceva timp, Pescobar se gândește să se extindă și la nivel internațional, iar în luna august anunța că merge la o întâlnire de afaceri în Londra pentru a vedea care sunt perspectivele. Se pare că afaceristul s-a mișcat destul de repede, iar acum, în septembrie, deja este gata să dea drumul la afacere. Acesta a găsit locația potrivită și le-a prezentat-o și fanilor din mediul online. Cum va arăta „Pescobar sushi London”?

Cum arată restaurantul lui Pescobar din Londra
Așa cum spuneam, de ceva timp Pescobar are în gând să își extindă afacerea și la nivel internațional, iar acum a reușit să își îndeplinească dorința. Acesta deja a găsit locația perfectă și tot ce mai are de făcut sunt mici retușuri, iar apoi o să dea drumul la treabă.

Până atunci, acesta a fost nerăbdător să le prezinte și fanilor din mediul online noua locație și s-a arătat cât se poate de mândru. Noul restaurant se va numi „Pescobar sushi London”, iar patronul este sigur că o să aibă succes mare, mai ales având în vedere faptul că de mult timp românii din străinătate îi cer acest lucru.

„Dragilor am luat și cheia. Uite cum simți spațiul ăsta. Haide să vezi cum se vede afară. Uite, frumos. Aici pun ăla de shaorma, caracatița. Am gândit-o, am făcut-o. Astea se schimbă cu Pescobar suhi London și o să fie și cu logo cu fața mea, să vadă lumea cine e Pescobar”, le-a spus Pescobar internauților.


Distribuie