

O româncă în vârstă de 45 de ani, Daniela Gherasim, a murit în Italia, în apropiere de Torino, după ce a fost lovită de o furgonetă în timp ce se deplasa pe o stradă slab iluminată și fără treceri de pietoni. Accidentul a avut loc marți seară, iar șoferul vehiculului, care a oprit la fața locului, este suspectat că se afla sub influența alcoolului.
Incidentul s-a produs puțin după ora 18:30, pe strada Revigliasco. Potrivit publicației Torino Oggi, segmentul de drum este cunoscut pentru traficul intens, viteza excesivă a șoferilor, iluminatul deficitar și lipsa trecerilor de pietoni. Impactul a fost extrem de violent, femeia fiind aruncată la câțiva metri distanță. În urma coliziunii, autoutilitara Fiat Ducato a suferit avarii la parbriz și la farul drept.
Un echipaj medical sosit la fața locului a început imediat manevrele de resuscitare și a transportat-o pe victimă la spitalul CTO din Torino, continuând procedurile pe parcursul drumului. Cu toate acestea, Daniela Gherasim a decedat la scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală.
Poliția locală din Moncalieri a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Șoferul furgonetei a fost supus testului alcoolscopic, iar în funcție de rezultat, acesta riscă să fie cercetat pentru ucidere din culpă, relatează rotalianul.com. Circulația în zonă a fost oprită pentru mai mult de o oră pentru a permite polițiștilor să efectueze măsurătorile necesare.
Daniela Gherasim lasă în urmă o fiică în vârstă de 13 ani. Moartea sa a provocat o durere profundă în rândul familiei și prietenilor, care au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare.
„Draga mea prietenă și cumătră Daniela Gherasim, nu m-am gândit nici o clipă că acea frumoasă întâlnire la Torino va fi ultima… Bunul Dumnezeu să-ți dea pacea și odihna care ți-au lipsit în această viață și să-ți răsplătească toată bunătatea și sacrificiul făcut pentru cei din jurul tău! Dumnezeu să te ierte și să te rânduiască în Ceata Drepților!”, a scris o apropiată.
„O durere sfâșietoare, un destin nemilos!! Nu îmi vine să cred Dana, of, de ce tu, de ce așa, cui o lași pe Samira, ce se face fără tine. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun și drag, ai grijă de Samira de acolo de sus și ocrotește-o așa cum ai făcut-o până acum și cum știi tu mai bine, că tu i-ai fost și mamă și prietenă, ai fost tot pentru ea și ea pentru tine, erați de nedespărțit amândouă. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău, dragă noastră și îngerii să îți vegheze somnul. Odihnă veșnică, te vom purta mereu în amintirea noastră, dragă Daniela Gherasim, dragă verișoară”, este un alt mesaj transmis de cei care au cunoscut-o.