Știri TM

Dezastru în marile supermarketuri. Te fură la bani și vând mâncare stricată, ce au găsit inspectorii

Inspectorii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au realizat o amplă campanie de verificări în marile rețele de magazine din București, având ca scop monitorizarea respectării legislației în vigoare de către operatorii economici.

Potrivit datelor comunicate joi, 11 decembrie, și citate de Ziar Obiectiv, echipele de control au desfășurat 65 de acțiuni în intervalul 8-9 decembrie.

Bilanțul acțiunilor a fost unul sever, comisarii aplicând amenzi contravenționale în valoare totală de aproximativ 3,2 milioane de lei. Suplimentar, s-a dispus retragerea definitivă de la vânzare a peste 4 tone de produse improprii consumului, estimate la peste 75.000 de lei, precum și oprirea temporară de la comercializare a altor 3.000 de produse, valorând peste 121.000 de lei.

În timpul inspecțiilor, autoritățile au identificat o serie lungă de deficiențe. La raft au fost găsite alimente cu termenul de valabilitate depășit, fructe și legume cu semne vizibile de alterare, dar și carne ambalată în pungi ce conțineau lichid sangvinolent. Condițiile de igienă au fost, de asemenea, sancționate, fiind descoperite vitrine frigorifice și pardoseli necurățate, cu depuneri masive de mizerie și resturi alimentare, precum și ambalaje deteriorate.

Una dintre cele mai frecvente abateri constatate a fost diferența de preț dintre cel afișat la raft și cel încasat efectiv la casa de marcat, fapt ce prejudiciază direct bugetul clienților. Inspectorii au remarcat și neconcordanțe privind originea produselor, țara menționată pe eticheta de preț fiind diferită de cea reală, înscrisă pe ambalajul de transport.

Pe lista neregulilor s-au mai adăugat practicile comerciale înșelătoare, cum ar fi nerespectarea obligației de a separa la raft produsele lactate de cele pe bază de grăsimi vegetale, precum și lipsa afișării prețurilor sau a valorii timbrului verde. De asemenea, au fost semnalate lipsa traducerilor complete la produsele cosmetice, deficiențe în informarea privind promoțiile și comercializarea unor dispozitive electrice sau ornamente de sezon fără marcajele obligatorii și declarațiile de conformitate.