

Patru autoturisme au fost implicate, luni, într-un accident rutier în lanț produs la ieșirea din municipiul Galați, pe drumul de pe dig care duce către Brăila.
Primele verificări arată că impactul s-a produs pe fondul vizibilității reduse din cauza ceții dense și al neadaptării vitezei sau al nepăstrării distanței corespunzătoare în trafic.
Echipaje ale Detașamentului de Pompieri Galați și mai multe ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean au ajuns rapid la fața locului. Personalul medical a evaluat persoanele implicate, iar câteva dintre victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Conform datelor furnizate, starea lor este stabilă.
Traficul a fost restricționat temporar pentru intervenția pompierilor și pentru măsurătorile efectuate de polițiști. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili exact cum s-a produs coliziunea, potrivit Ziar Obiectiv.