Știri TM

Doliu după moartea lui Norbi, tânărul în scaun cu rotile – un singur comentariu al unui apropiat dă peste cap tot ce credeam că știm!

Un tânăr de 28 de ani din localitatea Aleșd și-a pierdut viața într-un accident tragic petrecut în parcarea unui spital de recuperare din județul Bihor. Norbi, care se deplasa într-un scaun cu rotile, a fost lovit mortal de o mașină scăpată de sub control în timpul unei manevre de parcare.

Evenimentul rutier a avut loc în incinta spitalului Auxologico President din localitatea Cordău. Potrivit informațiilor disponibile, o șoferiță în vârstă de 51 de ani a confundat pedala de frână cu cea de accelerație. Autoturismul a accelerat brusc și a pătruns pe aleea pietonală, lovind trei persoane. Două dintre victime se aflau în scaun rulant.

În urma impactului violent, tânărul de 28 de ani a decedat pe loc. Un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost transportat la spital în stare gravă, iar o femeie de 32 de ani a suferit răni ușoare.

Norbi se afla la unitatea medicală pentru a urma proceduri de recuperare, încercând să își îmbunătățească starea de sănătate după un accident anterior care îl lăsase imobilizat. Soția acestuia a transmis un mesaj public după tragedie, exprimându-și durerea profundă cauzată de pierderea partenerului său.

„Sufletul meu, ai plecat mult prea repede dintre noi! Vei rămâne veșnic în inima mea, soțul meu iubit! Te iubesc etern!”, a scris tânăra pe o rețea de socializare.

Reacțiile apropiaților nu au întârziat să apară, aceștia subliniind devotamentul soției, care i-a rămas alături lui Norbi și l-a sprijinit necondiționat după momentul în care acesta a ajuns în scaunul cu rotile.

„Nici nu știu cum să încep, deoarece am impresia că Dumnezeu acționează diferit de gândirea noastră și în situații de genul nu-L putem înțelege! După accidentul în care Norby a ajuns în scaun rulant tu ai ales să stai când majoritatea pleca! Iubirea voastră să nu fie uitată și să fie trecută între cele veșnice, ați fost un model de iubire adevărată și sinceră pentru toată comunitatea! Odihnă veșnică și mângâiere soției tale și familiei voastre!”, a transmis un apropiat al familiei.