• Home
  • Știri
  • Doliu in Biserica Ortodoxa Romana. S-a stins parintele Vasile, una din cele mai iubite fete bisericesti.

Doliu in Biserica Ortodoxa Romana. S-a stins parintele Vasile, una din cele mai iubite fete bisericesti.

Doliu in Biserica Ortodoxa Romana. Duhovnicul a incetat din viata pe un pat de spital chiar in ziua Sarbatorii Sfintei Parascheva. Parintele Vasile Gabra, preotul parohiei Obreja, a pastorit cu credinta timp de 42 de ani.

Parintele Vasile Gabra, care a slujit timp de 42 de ani in parohia Obreja, in perioada 1974-2016, a trecut la cele vesnice in data de 14 octombrie. Slujba de inmormantare a parintelui Vasile va avea loc miercuri, 18 octombrie, incepand cu ora 10:00.

Parintele Vasile Gabra s-a nascut la data de 12 martie 1948 in comuna Valea Lunga, judetul Alba, fiind fiul binecuvantatilor parinti Vasile si Alexandrina. Primele clase le-a urmat in satul natal, iar studiile gimnaziale le-a efectuat la Liceul Teoretic „Iacob Muresianu” din Blaj, in perioada 1955-1962. Dupa terminarea stagiului militar, a lucrat ca invatator si profesor suplinitor in Valea Lunga.

Incepand cu anul 1971, a urmat Seminarul Teologic din Curtea de Arges timp de trei ani.
In 1972, s-a casatorit cu tanara Anica Lucia, casatoria lor fiind binecuvantata de Dumnezeu cu doi copii, Paula si Vasile. In august 1974, a fost hirotonit preot de catre vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, Crisanei si Maramuresului.

Din data de 1 septembrie 1974, a fost numit preot paroh in localitatea Obreja. Situatia din parohie era delicata, biserica si casa parohiala fiind intr-o stare avansata de degradare. In anul 1978, au fost efectuate reparatii capitale la biserica, in timpul carora a fost inconjurat cimitirul si renovata casa parohiala.

In 1984, cu un efort deosebit din partea credinciosilor si la initiativa parintelui Vasile Gabra, a fost construita o noua casa parohiala. In 1982, a urmat cursurile de definitivat. A slujit in vechea biserica parohiala pana in a treia zi de Rusalii din 2011, cand, din cauza starii avansate de degradare, biserica a fost demolata. In noiembrie acelasi an, a inceput constructia noii biserici, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Dupa 42 de ani de slujire in aceasta parohie, in care a indeplinit misiunea de preot aducand mangaiere, bucurii si impliniri credinciosilor, a iesit la pensie pe data de 1 aprilie 2016. Ulterior, parintele Vasile si sotia sa Anica s-au stabilit cu domiciliu in satul Obreja, langa casa parohiala, si s-au bucurat in continuare de atentia credinciosilor si a familiei, slujind in continuare la Sfantul Altar alaturi de parintele Mihai Suci, noul paroh. Totodata, fiind o persoana activa, a ajutat cu diferite ocazii preotii din celelalte parohii sau chiar in perioada in care parohiile existente erau vacante pana la venirea noului preot, conform ziarulunirea.ro.

In ajunul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva, starea de sanatate a parintelui Vasile s-a inrautatit brusc si a fost internat de urgenta la spital. La praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, in data de 14 octombrie 2023, parintele Vasile a trecut la cele vesnice. Slujba de priveghere a parintelui Vasile va fi oficiata in zilele de luni si marti, incepand cu ora 18:00, iar slujba de inmormantare va fi savarsita miercuri, 18 octombrie, de la ora 10:00, dupa oficierea Sfintei Liturghii. Sufletul blandului pastor Vasile sa fie asezat de Bunul Dumnezeu in randul alesilor Sai, iar pomenirea lui sa fie vesnica!


Distribuie