Știri TM

Doliu în moda românească. A murit Rodica Costea, organizatoarea Timișoara Fashion Week

Organizatoarea evenimentului Timișoara Fashion Week, Rodica Costea, s-a stins din viață, lăsând în urmă o mare de tristețe. Vestea tragică a fost făcută publică de soțul acesteia, Mircea Costea, printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare.

Priveghiul va avea loc marți, la ora 19:00, la Biserica Poarta Cerului din Timișoara. Ceremonia de înmormântare se va desfășura miercuri, la ora 13:00, la aceeași biserică, iar ultimul drum va continua spre Cimitirul Parohial Ronat.

Familia a transmis o rugăminte specială celor care doresc să participe la funeralii. În locul coroanelor tradiționale, s-a solicitat ca omagiul să fie adus prin flori albe.

Soțul regretatei organizatoare, Mircea Costea, a transmis un mesaj cutremurător: „Cu inimile sfâșiate de durere, anunț trecerea în veșnicie a iubitei mele soții, Rodica Costea. Astăzi, viața mea și a familiei noastre s-a schimbat pentru totdeauna. Am pierdut un suflet drag, un om care a însemnat enorm pentru noi și a cărui prezență va rămâne pentru totdeauna în inimile celor care au cunoscut-o și au iubit-o. Cuvintele sunt prea mici pentru a exprima durerea acestei despărțiri.”

Mesajul a continuat cu detaliile organizatorice: „Ne rămân amintirile, iubirea și tot ceea ce Rodica a lăsat în urmă în sufletele noastre. Priveghiul va avea loc marți, la ora 19:00, la Biserica Poarta Cerului din Timișoara. Ceremonia de înmormântare va avea loc miercuri, la ora 13:00, la Biserica Poarta Cerului. Ulterior, o vom conduce pe Rodica pe ultimul drum către Cimitirul Parohial Ronat, situat pe strada Locotenent Ovidiu Balea, în Timișoara (podul spre Sacalaz). O rugăminte din partea familiei: în locul coroanelor tradiționale, ne dorim ca cei care vor să-i aducă un ultim omagiu să o facă prin flori albe. Vă mulțumim tuturor pentru gândurile bune, rugăciunile și sprijinul oferit familiei noastre în aceste momente de profundă durere.”

Încheierea mesajului transmis de soț a fost: Dumnezeu să te odihnească în pace, iubita mea Rodica! Vei rămâne pentru totdeauna în inima mea. ”

De-a lungul activității sale, Rodica Costea s-a remarcat prin implicarea în organizarea festivalului Timișoara Fashion Week. Ediția din 2024 a pus în prim-plan frumusețea și autenticitatea portului românesc, având momente artistice susținute de Vlăduța Lupău și Olguța Berbec.

Reprezentanții Ansamblului Ghiocelul au publicat un mesaj plin de recunoștință pe Facebook: „Drum lin către îngeri, Rodica Costea! Cu profundă tristețe am primit vestea trecerii la cele veșnice a doamnei Rodica Costea, un om deosebit, cu un suflet frumos, care a pus pasiune, dăruire și multă dragoste în tot ceea ce a realizat.”

Mesajul ansamblului a continuat: „Pentru noi, Ansamblul Ghiocelul, rămâne o mare onoare și o amintire de neuitat faptul că am avut ocazia să urcăm pe scena evenimentului Fashion Week, organizat cu atâta suflet și implicare de dumneaei. Astăzi, dorim să îi aducem un ultim omagiu și să îi mulțumim din inimă pentru încrederea acordată, pentru invitație și pentru bucuria că am făcut parte din acest eveniment atât de frumos.”

Omagiul a inclus și rândurile: Sunt oameni care pleacă dintre noi, dar lasă în urmă amintiri, fapte frumoase și urme adânci în sufletele celor care i-au cunoscut. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care au iubit-o și au prețuit-o. Dumnezeu să vă odihnească în pace, doamna Rodica Costea!

Postarea s-a încheiat astfel: Cu respect, recunoștință și profund regret, Ansamblul Ghiocelul

Celebra solistă Alina Radi și-a exprimat de asemenea regretul în mediul online: „Un mare șoc pentru toți cei care ați cunoscut-o pe Rodica Costea. Dumnezeu să te odihnească în pace și multă putere celor dragi! Fără cuvinte”.

Interpreta Olguța Berbec a adăugat un mesaj emoționant:  „A  plecat la Cer, un om cu adevărat bun, Rodica Costea. Era omul acela pe care îl aveai în minte pentru o rezolvare, ea găsea soluția întotdeauna. Ce bine că ți-am spus acum trei săptămâni că te prețuiesc…. drum lin spre Împărăția Cerurilor”.