De astăzi, teatrul românesc este mai sărac, duă anunțul venit de la Teatrul din Constanța. Este doliu în teatrul din România, motivul fiind decesul actriței Ileana Ploscaru, la vârsta de 92 de ani.
Ileana Ploscaru, o viață dedicată scenei românești
Originară din Cluj Napoca, regretata actriță debuta la 20 de ani pe scena Teatrului de Stat din orașul natal, în 1951.
Exact după zece ani ia decizia de a se transfera la Teatrul de Stat din Constanța, în 1961, loc de unde nu va mai pleca până la retragerea din activitate.
A avut o carieră de 65 de ani pe scena teatrului românesc, dintre care 55 doar la Constanța. Și-a încununat cariera cu cel puțin 9 premii importante, dar și apariții pe marele ecran, în cinci producții cinematografice, dintre care cea mai cunoscută fiind ”Faleze pe nisip”, din 1983, în regia regretatului Dan Pița.
O voce importantă în teatrul radiofonic
În anii de tristă amintire, mulți dintre noi ne-am delectat auzul cu serile de teatru radiofonic, unde nume mari ale scenei românești aveau să dea voce personajelor din piese celebre.
Ileana Ploscaru avea să facă parte din acele echipe de actori de primă mână distribuiți în piesele de teatru făcute la Radiodifuziunea Română, între anii 1963 și 2010, în acest an fiind și ultima sa apariție pe calea undelor, în piesa ”Sora mea geamănă”, în regia lui Dan Puican și scrisă de Cristian Tamaș.
În toți acești 47 de ani de teatru radiofonic, Ileana Ploscaru a jucat în 16 producții, în regia unor nume importante și alături de actori mari ai acelor vremi.
Doliu în teatrul din România! Marea actriță Ileana Ploscaru s-a stins la 92 de ani
În urmă cu 6 ani, ca un omagiu adus carierei sale de 55 de ani pe scena Teatrului de Stat din Constanța, la debutul stagiunii avea să apară o carte biografică, scrisă de Constantin Paraschivescu și Irina Zlotea, sub numele de „Ileana Ploscaru – Teatru, teatru și iar teatru” fiind o antologie teatrologică cu întreaga carieră a marii actrițe Ileana Ploscaru. Ulterior, în 2021, UNITER avea să-i acorde Premiul pentru întreaga activitate.
Din păcate, astăzi este doliu în teatrul din România, după ce era anunțat decesul actriței de cel mai bun prieten al acesteia, actorul Dan Cojocaru, într-un text publicat pe Facebook:
”De câteva minute bune cuvintele refuză să mai iasă… Doamna Ileana Ploscaru, cea care mi-a fost mai întâi profesor iar mai apoi colegă de scenă a plecat la stele. Pentru că Doamna Ileana a fost și va rămâne una dintre ele! Drum bun OM minunat. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a precizat actorul Dan Cojocaru, un bun prieten al actriței.