

Dorian Popa și partenera sa, Andreea, s-au căsătorit astăzi, oferind o lecție de stil prin alegerile vestimentare făcute pentru marele eveniment. Cei doi au optat pentru ținute caracterizate prin rafinament și simplitate, captând privirile tuturor invitaților prezenți la ceremonie.
Andreea a ales pentru ziua nunții o rochie de mireasă cu o croială mulată, care i-a pus în valoare silueta, accesorizată cu un voal de dimensiuni considerabile. Mireasa a completat look-ul cu un machiaj natural și o coafură cu bucle lejere. De cealaltă parte, cunoscutul vlogger a purtat un costum negru slim-fit, asortat cu o cămașă albă și un papion clasic.
Evenimentul a avut loc într-un cadru special, pe un ponton din Buftea, reunind un număr restrâns de persoane. Conform informațiilor oferite de Libertatea, la nuntă au participat aproximativ 120 de persoane, printre care prieteni apropiați și familia.
„Emoții frumoase, mulțumesc lui Dumnezeu! Nerăbdare, pentru că aștept să înceapă cel mai frumos lucru și anume cununia aici pe pinton în Buftea. Mă bucur că pot să vă și salut, dar vă rog cât se poate de respectuos să păstrăm intimitatea momentului. Le transmit gânduri bune celor care se uită la voi! Vor fi cei mai apropiați oameni din viața mea, oameni cu care păstrez legătura constant. Este o nuntă de 120 de invitați, este un eveniment cu cei mai dragi oameni mie”, a declarat Dorian Popa pentru Kanal D.
În ceea ce privește aspectele organizatorice, artistul a subliniat că soția sa s-a ocupat în detaliu de pregătiri, în special de meniul care a stârnit deja curiozitatea publicului. Deși este vorba despre un meniu „fine dining”, artistul s-a asigurat că tradiția nu va lipsi de la masa invitaților.
„Mai mult s-a implicat soția. Cei de aici de la local au fost foarte drăguți, au făcut un meniu foarte interesant, special pentru noi, care a generat comentarii de genul: măi, la sfârșit invitații o să plece înfometați acasă! E un meniu fine dining, foarte mișto, este cu mâncare ieșită din comun. Asta nu pune nicio presiune pe umerii noștri, pentru că eu am chemat și un proțap, mai ca la Domneșeti așa”, a mai precizat vloggerul pentru sursa citată.