

Emilia Ghinescu a oferit primele explicații după ce în spațiul public au apărut speculații privind o posibilă relație cu un bărbat mult mai tânăr. La doi ani de la despărțirea de Sebastian Albăstroiu, interpreta de muzică populară, în vârstă de 47 de ani, a fost surprinsă în compania unui tânăr de 27 de ani, originar din județul Argeș.
Zvonurile privind o nouă poveste de dragoste au fost alimentate de o fotografie postată pe rețelele de socializare, în care cei doi apar zâmbitori. Fanii artistei au interpretat imediat imaginea ca fiind o oficializare a relației, având în vedere diferența de vârstă de două decenii dintre cei doi.
Contactată de un post TV pentru a clarifica situația, Emilia Ghinescu a ales să rămână discretă, fără a confirma sau infirma direct natura relației cu tânărul respectiv. Artista a precizat că și-a petrecut timpul liber într-o vacanță la munte, alături de un grup de apropiați.
„După sărbători, mi-am permis să îmi iau o vacanță alături de prieteni, de un grup de prieteni, la hotelul unor prieteni, prieteni care îmi sunt ca și o familie, la munte (…) Referitor cu cine am fost, sunt o femeie singură, care nu are de dat explicații cuiva sau care nu trebuie să justifice într-un fel dacă sau dacă are sau nu o relație cu cineva”, a declarat Emilia Ghinescu, conform WOWbiz.ro.
Cântăreața a subliniat că preferă să își păstreze viața privată departe de camerele de filmat, menționând că starea ei generală este una foarte bună. „Sunt lucruri care mă privesc personal pe mine și sunt un om care nu și-a discutat viața personală la televizor și nici nu am de gând să o fac. Important este că sunt bine și că sunt fericită”, a mai adăugat vedeta pentru sursa citată.